Start în Raliul Clujului 2021. Piloții se vor întrece pe “Făget”, “Tarnița” și “Dângău”

Start în Raliul Clujului 2021. Piloții se vor întrece pe “Făget”, “Tarnița” și “Dângău”

Pe esplanada dintre Cluj Arena și BT Arena, s-a desfășurat Startul Festiv al ediției din acest an a competiției.

Zeci de iubitori ai motorsportului, de la mic, la mare, au fost prezenți la Startul Festiv de la Cluj Arena și au admirat mașinile celor 65 de echipaje înscrise în concurs. Parada a fost deschisă de forlighteri, iar dintre piloții înscriși în concurs primul care a trecut prin poarta de start a raliului a fost sibianul Sebastian Barbu, la volanul unei Skoda Fabia Rally2, unul dintre favoriții la victorie.

“Va fi o luptă interesantă. Mulțumim clujenilor pentru primire și ne scuzăm că îi vom teroriza puțin prin trafic zilele acestea. Să fie soare și să vedem cât mai mulți oameni pe probe pentru că va fi spectacol”, a afirmat Barbu, locul 2 în clasamentul general al piloților înaintea acestei etape. 

Veteranii Dan Gîrtofan (Skoda Fabia Rally2) și Bogdan Marișca (Ford Fiesta R5), cotați cu șansele cele mai mari la câștigarea raliului, au fost aplaudați la scenă deschisă.

“E un raliu la care vin cu drag. E primul raliu pe care l-am câștigat în cariera mea, în 2002, și rămâne întipărit în minte. Clujul e ca o a doua casă pentru mine. Iubesc publicul de aici! Sunt consumatori de motorsport, oameni pasionați și cu siguranță avem și noi fani printer ei”, a spus “Giri”.

“După 28 de ani de motorsport mă simt acasă aproape oriunde, dar Clujul e casa mea. Va fi interesant și pentru noi și pentru spectatori. Un raliu pe care sperăm să-l parcurgem cu toții cu bine și cei mai buni să fie pe podium”, au fost cuvintele lui Bogdan Marișca la Startul Festiv.

La ediția din acest an a Raliului Clujului piteșteanul Bogdan Năstase, alături de soția sa Delia, bifează o premieră. Este pentru prima dată la volanul unui Citroen C3 Rally2.

“Vreau să le mulțumesc băieților din echipă că m-au ajutat să trec la clasa mare. În același timp vreau să mulțumesc organizatorilor, care au făcut o treabă foarte bună. S-au parcurs probele, s-au securizat foarte bine. Se vede că s-au făcut eforturi și sperăm ca acesta să fie un mic început în ceea ce privește siguranța în raliuri”, a menționat Bogdan Năstase.

Raliul Clujului are 107 kilometri cronometrați, pe asfalt, și contează pentru etapa a 9-a a Campionatului Național de Raliuri, dar și ca etapă în Calendarul Sportiv Internațional FIA, în calitate de candidat pentru European Rally Trophy. Concurenții au de parcurs câte două treceri pe deja consacratele “Făget”, sâmbătă, “Tarnița” și “Dângău”, duminică.

Astăzi, prima probă cronometrată, SS 1 Făget 1 MotoIntegrator 1, începe imediat după ora 15:00. 

Comenteaza