Surprize mari în sferturile Europa League. Anderlecht a remizat cu Manchester United, Celta Vigo a bătut-o pe Genk VIDEO

Surprize mari în sferturile Europa League. Anderlecht a remizat cu Manchester United, Celta Vigo a bătut-o pe Genk VIDEO
Anderlecht a încheiat la egalitate partida de acasă cu Manchester United, scor 1-1, disputată joi, în cadrul primei manșe din sferturile Europa League.

Oaspeții au deschis scorul prin armeanul Henrikh Mkhitaryan (37). Fostul elev al lui Mircea Lucescu de la Șahtior Donețk a trimis mingea în plasă după ce goalkeeperul lui Anderlecht, Martinez Ruben, respinsese inițial un șut al lui Marcus Rashford. Belgienii au egalat însă pe final, Leander Dendoncker (86) înscriind cu capul după o centrare a lui Obradovic.

În duelul cu Manchester United, Alex Chipciu a fost introdus pe teren în minutul 58, în locul lui Massimo Bruno. Nicușor Stanciu a evoluat din primul minut, dar a ieșit în minutul 65, fiind schimbat cu Sofiane Hanni. Ca să meargă mai departe, Anderlecht are nevoie de o victorie la un gol diferență în returul de pe Old Trafford.

Într-un alt meci al serii, Celta Vigo a bătut-o cu 3-2 pe fosta adversară a Astrei din 16-imi, Genk. Belgienii au marcat primii, prin Boetius (10), dar Celta a revenit spectaculos prin golurile înscrise de Sisto (15), Aspas (18) și Guidetti (38). În actul secund, Buffel (67) a redus din handicap pentru Genk, rezultatul final fiind 3-2 pentru Celta Vigo. Returul din Belgia se anunță a fi înscins, având în vedere că Genk a marcat 2 goluri în deplasare și cu o victorie la scorul de 1-0 își poate asigura prezența în semifinale.

La Amsterdam, Ajax a trecut cu 2-0 de Schalke 04, grație dublei lui Klaassen (23 - penalty, 52). În Franța, confruntarea dintre Olympique Lyon și Beșiktaș a fost amânată cu o oră după ce fanii gazdelor au pătruns pe teren. Întâlnirea s-a încheiat cu victoria lui Lyon, scor 2-1. Turcii au deschis scorul prin fostul jucător al lui Liverpool, Ryan Babel (15), dar gruparea din Hexagon a revenit prin Tolisso (83) și Morel (85).

Toate meciurile din manșa secundă a sferturilor Europa League vor avea loc joia viitoare, de la ora 22:00.

Anderlecht - Manchester United 1-1 (0-1)

Au marcat: Dendocker (86)/ Mkhitaryan (37)

Cartonașe galbene: Obradovic/ Carrick, Mkhitaryan, Mensah

Anderlecht: Ruben - Obradovic, Nuytinck, Mbodji, Appiah - Stanciu (Hanni 65), Dendocker, Tielemans (C) - Acheampong, Thelin (Teodorczyk 75), Bruno (Chipciu 58)

Antrenor: Rene Weiler

Manchester United: Romero - Darmian, Rojo, Bailly, Valencia - Pogba, Carrick (C), Lingard (Martial 63) - Rashford (Fellaini 75), Ibrahimovic, Mkhitaryan (Mensah 91)

Antrenor: Jose Mourinho

Arbitru: Felix Brych (Germania)

Stadion: Constant Vanden Stock Stadium, Bruxelles (Belgia)

Comenteaza