Swimathon Cluj, în linie dreaptă. Până când te poţi înscrie

Swimathon Cluj, în linie dreaptă. Până când te poţi înscrie
Înscrierile pentru cea de-a şaptea ediţie a competiţiei de strângere de fonduri prin înot Swimathon Cluj se apropie de final. Evenimentul va avea loc în data de 11 iulie la Complexul de Natație "Universitas" al Universității "Babeș-Bolyai".

Anul acesta au fost înscrise la Swimathon Cluj 22 de proiecte din diferite domenii, cum ar fi educația de excelență, sănătatea și terapiile speciale, antreprenoriatul, dezvoltarea personală și integrarea socială, mediul, ecologia și sportul.

 Aceste inițiative au fost propuse de organizații și grupuri de inițiativă, unele dintre ele prezente "prin tradiție" la competiţie, și sunt reprezentate de înotători cu vârste și profiluri diverse. Astfel, există echipe alcătuite exclusiv din copii și tineri, ștafete în familie, echipe alcătuite din angajații unor companii, dar și înotători individuali din rândul oamenilor de afaceri locali.

Persoanele care vor să se înscrie ca înotători pentru unul dintre proiecte mai ai timp până luni, 22 iunie, iar înscrierea se poate face online, pe site-ul competiţiei. 

Evenimentul este deschis publicului larg, iar susținătorii pot face donații pentru proiectele preferate online cu cardul, pe platforma-suport a Swimathon Cluj, unde sunt disponibile și informații despre proiecte și înotători, prin bancă, în numerar sau cu cardul prin sistem de tip POS BT la sediul Fundației Comunitare Cluj.

În cele șase ediții de Swimathon Cluj, Fundația Comunitară Cluj a strâns în total 570.000 de lei de la 4.500 de susținători, pentru 76 de proiecte.

Comenteaza