Video Timea Bacsinszky, la plecarea din Cluj: "Mulţumesc, mi-am adus aminte de copilărie. O să revin cu siguranţă"

Timea Bacsinszky, la plecarea din Cluj: "Mulţumesc, mi-am adus aminte de copilărie. O să revin cu siguranţă"

Echipa feminină de tenis a României a învins cu scorul general de 3-1 formaţia Elveţiei în barajul pentru calificarea în Grupa Mondială I a Fed Cup, găzduit de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Din echipa Elveţiei a făcut parte şi Timea Bacsinszky, a cărei familie provine din România.

După ce a izbucnit în lacrimi la conferinţa de presă de sâmbătă, Timea Bacsinszky a revenit cu un mesaj emoţionat pe Twitter la plecarea din Cluj. 

"Mulţumesc Cluj, Transilvania şi România pentru primirea călduroasă şi pentru atmosferă. M-au făcut să rememorez sentimente plăcute pe care le aveam când veneam la Satu Mare, în vizită la buncii mei de care îmi este foarte dor. O să revin cu siguranţă", a scris sportiva pe reţeau de socilizare.

În lacrimi la conferinţa de presă 

Întrebată despre amintirile din copilărie, pe care a petrecut-o şi la Satu Mare, Timea Bacsinszky s-a arătat emoţionată şi a început să vorbească despre bunicii ei. „Bunicii mei au fost foarte săraci, dar îmi amintesc că mi-au cumpărat când eram mică doi pui de găină, unul alb şi unul negru, ca să fiu fericită când mă joc în grădină. După un an, când au crescut, a venit cineva şi a spus că trebuie să îi tăiem ca să facem supă. Pentru elveţieni a fost şocant când le-am povestit, dar pentru mine este o amintire foarte preţioasă, la fel cum este cea în care stăteam în grădină pe un scaun şi îmi făceau duş cu apă dintr-o găleată. Bunicii mei au murit, dar şi acum mai ştiu de zacusca de vinete şi de multe bunătăţi. Mă simt binecuvântată că am trăit aceste lucruri. Ei mi-au dat totul şi le duc dorul”, a spus Bacsinszky și nu a mai reușit să-și rețină la lacrimile.


Timea Bacsinszky (28 de ani, 46 WTA), are origini romanești, reamintește digisport.ro. Tatăl Timeei Bacsinszky, Igor, este născut în România, astfel că sportiva și-a petrecut o mare parte din copilărie la bunici, la Satu Mare. Igor Bacsinszky a fost campion de juniori al României, dar a fugit din țară și s-a stabilit în Ungaria în anul 1978. S-a apucat să antreneze în anii ’80, iar în 2002 a fost declarat cel mai bun antrenor de tenis al Elveției. Igor a antrenat-o și pe Timea până la vârsta de 15 ani. În 1981, s-a căsătorit cu unguroaica Suzanne și împreună s-au mutat definitiv în Elveția, acolo unde în 1989 avea să vină pe lume Timea.

 

Comenteaza