Transylvania Open 2025. Siniakova a avut din nou nevoie de decisiv pentru calificarea în turul următor
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Feb 2025, 13:22
- Sport
- Ascultă știrea

Cea de-a cincea favorită a turneului de la Cluj-Napoca (54 WTA) a trecut în trei seturi de Caroline Dolheide (82 WTA), scor 2-6, 6-1, 6-4.
Deși se afla în postura de outsider în fața jucătoarei din Cehia, Caroline Dolheide a început bine jocul și a reușit rapid un break. Apoi, a profitat de moralul afectat al adversarei și și-a adjudecat primul set, scor 6-2.
În schimb, setul secund a fost diametral opus. Katerina Siniakova și-a revenit miraculos, a ajuns fără probleme la 3-0 și apoi a trimis partida în decisiv după ce s-a impus cu 6-1.
Jucătoarea din Cehia a început bine cel de-al treilea set și părea că se îndreaptă spre un succes facil. Totuși, Dolheide a arătat un nivel bun și a menținut echilibrul până spre final, când favorita 5 a turneului de la Cluj s-a impus cu 2-6, 6-1, 6-4.
Pe terenul 2, cuplul Appleton/Tang a trecut în trei seturi de perechea Chwalinska/Detiuc, scor 6(3)-7, 6-3, 10-8.
De la această oră se dispută întâlnirea dintre perechile Piter/Sasnovich și Brooks/Haverlag, în timp ce pe terenul central urmează jocul dintre principala favorită, Anastasia Potapova, și Viktorija Golubic.