”U” Cluj face ultimii pași spre liga a III-a. ”Târgu Lăpuș e o echipă ambițioasă, dar victoria e primordială”

”U” Cluj face ultimii pași spre liga a III-a. ”Târgu Lăpuș e o echipă ambițioasă, dar victoria e primordială”
”U” Cluj va da piept cu Târgu Lăpuș, sâmbătă, de la ora 18:00, pe Cluj Arena, în prima manșă a barajului pentru accederea în liga a III-a.

"Șepcile roșii" au avut parte de un sezon aproape perfect. Au încheiat campionatul fără înfrângere (28 de victorii, o remiză, 82 de puncte, golaveraj 167-9), au câștigat Cupa României, faza județeană, iar acum sunt în fața barajului care va desemna, după o dublă manșă, formația care va evolua din stagiunea următoare în Liga a III-a.

Adversara "studenților" de sâmbătă a ajuns în ultimul act după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a impus cu 3-0 în fața celor de la Avântul Bârsana, într-un meci disputat la Baia Mare, la care a asistat și antrenorul Universității, Marius Popescu.

"Lăpușul Târgu Lăpuș își merită titlul de campioană a județului Maramureș, e o echipă ambițioasă, cu atitudine. Meciul are însemnătatea unei finale pentru că încununează munca pe care am depus-o într-un an de zile la FC Universitatea Cluj.

Pentru mine victoria e primordială, am spus mereu acest lucru. Orice meci are caracteristicile sale, trăirile sale, nici un joc nu seamănă cu altul. Ei vor veni aici determinați, concentrați, vor juca pe Cluj Arena și e clar că vor ieși din tiparul lor obișnuit", a spus "Papi" pe site-ul clubului.

Fanii Universității și-au dat întâlnire în ziua meciului, la ora 15:00, pe Bulevardul Eroilor, de unde vor porni în marș spre Cluj Arena.

”Suporterii au fost întotdeauna alături de noi și s-au implicat în viața echipei. Ei se identifică, practic, cu noi, iar noi ne identificăm cu ei. Sunt parte integrantă, mai ales în noua organizare a clubului, de tip socios, având un aport considerabil în ceea ce privește susținerea echipei. Îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion, vrem să ne ridicăm la nivelul lor, iar la final să ne bucurăm împreună de o partidă reușită și de un rezultat favorabil", a mai spus Marius Popescu.

Biletele variază între 10 lei (peluza I și tribuna a II-a) și 25 de lei (tribuna I, VIP). Ele sunt disponibile online, pe site-ul www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio, dar și în magazinele Germanos. De asemenea, tichetele sunt disponibile la standul echipei din Iulius Mall (sâmbătă, în intervalul 10:00-17:00), cât și la Cluj Arena (începând cu ora 12:00).

Returul barajului de promovare este programat pe 24 iunie.

VEZI și Giurgiu face apel la fanii lui ”U” înaintea primului meci de baraj

loading...
Comenteaza