Un nou nume important a fost nevoit să se retragă de la Transylvania Open 2022

Un nou nume important a fost nevoit să se retragă de la Transylvania Open 2022
| Foto: facebook.com/TransylvaniaOpen

După Emma Răducanu, o altă favorită a publicului a fost afectată de probleme medicale.

Irina Begu s-a retras din main draw-ul Transylvania Open, turneul WTA 250 care începe în acest weekend la BT Arena în Cluj-Napoca. Irina, numărul 33 în clasamentul mondial feminin al momentului, nu poate lua startul în turneu din motive medicale.

După un sezon excelent, cel mai bun al ei în termeni de victorii obținute din 2014 încoace, căuta la Cluj punctele care s-o readucă între primele 30 de jucătoare ale lumii. În 2022, Irina a jucat semifinale la Sankt Petersburg, optimi de finală la Roland Garros și a câștigat două titluri, unul la București WTA 125K, iar celălalt la Palermo – WTA 250.

Irina a jucat la ediția inaugurală a Transylvania Open, când a fost învinsă în primul tur de o altă româncă, Irina Bara. În schimb, ea a reușit să ajungă în semifinale în proba de dublu, alături de Andreea Mitu.

Locul ei pe tabloul de simplu a fost luat de Harriet Dart.

De asemenea, alte modificări pe tablou sunt cele efectuate după retragerile anunțate de Sara Sorribes Tormo, Mayar Sherif și Alexandra Krunic. Locurile lor pe tabloul principal au fost luate de Xinyu Wang, Dalma Galfi și Varvara Gracheva.

În plus, Emma Raducanu a anunțat, în această dimineață, că trebuie să se retragă de la Transylvania Open, din cauza unei accidentări la încheietură care o forțează să-și închidă sezonul mai devreme.

Transylvania Open va avea loc în 8-16 octombrie în BT Arena, Cluj-Napoca. Tabloul de simplu are 32 de jucătoare, în frunte cu Barbora Krejcikova, campioana Roland-Garros 2021, numărul 23 mondial. Tabloul de dublu va porni la drum cu 16 perechi.

În joc vor fi puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 251.750 de dolari. Primele meciuri de la BT-Arena sunt cele din calificări, programate sâmbătă și duminică.

Comenteaza