Veşti bune pentru Daum. Vedeta naţionalei armene va lipsi în meciul cu "tricolorii"

Veşti bune pentru Daum. Vedeta naţionalei armene va lipsi în meciul cu
În prima etapă a preliminariilor pentru CM 2018, România a scos o remiză la Cluj cu Muntenegru, scor 1-1.

Echipa naţională de fotbal a României va scăpa de cel mai bun jucător din lotul Armeniei, Henrikh Mkhitaryan, în confruntarea de sâmbătă.

Mijlocaşul de 27 ani este în faza de recuperare, după o accidentare la coapsa piciorului stâng, scriu jurnaliştii de la ProSport.

Mkhitaryan este cotat la 37 milioane de euro şi are cele mai multe selecţii şi goluri din istoria recentă a reprezentativei armene. Fostul elev al lui Mircea Lucescu a marcat 19 goluri în 60 apariţii pentru naţionala ţării sale. Din 2016, Mkhitaryan evoluează la clubul englez Manchester United.

De-a lungul carierei, căpitanul reprezentativei armene a mai jucat la Borussia Dortmund, Şahtior Doneţk şi Metalurg Doneţk.

Decizia de a fi lăsat în afara lotului a fost luată de selecţionerul Varuzhan Sukiasyan (60 ani), la cererea formaţiei de pe Old Trafford.

Naţionala lui Christoph Daum va avea la rândul ei doi absenţi. Din cei 27 jucători chemaţi iniţial, antrenorul german a renunţat la portarul Florin Niţă (29 ani) şi la fundaşul Răzvan Raţ (35 ani). Ultimul dintre ei nu a mai jucat la prima reprezentativă de la Euro 2016.

Pe lista lui Daum nu se află nici Gabi Torje (26 ani) sau Vlad Chiricheş (26 ani). Mijlocaşul lui Terek Grozny bifează prima absenţă din lotul "tricolorilor" după aproape doi ani, iar Chiricheş s-a accidentat cu puţin timp înaintea jocului cu Muntenegru, din 4 septembrie 2016.

În prima etapă a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018, România a scos o remiză la Cluj cu Muntenegru, scor 1-1. De partea cealaltă, Armenia a fost învinsă cu 0-1 de Danemarca, în deplasare.

Partida dintre România şi Armenia se dispută sâmbătă, 8 octombrie 2016, la Yerevan. Meciul poate fi urmărit la televizor de la ora 19:00, pe TVR.

3 zile mai târziu, echipa lui Daum va întâlni, la Astana, selecţionata Kazahstanului.

Lotul Armeniei pentru confruntarea cu "tricolorii"

Portari: Arsen Beglaryan (23 ani, Alashkert), Anatoly Ayvazov (20 ani, Shirak), Gor Manukyan (23 ani, Pyunik)

Fundaşi: Hrayr Mkoyan (30 ani, Esteghlal Teheran, Iran), Levon Hayrapetyan (27 ani, Paykan, Iran), Kamo Hovhannisyan (23 ani, Pyunik), Varazdat Haroyan (24 ani, Padideh, Iran), Taron Voskanyan (23 ani, Karmiotissa, Cipru), Vahagn Minasyan (31 ani, Alashkert), Gaël Andonian (21 ani, Marseille, Franţa), Andranik Voskanyan (26 ani, Alashkert), Arthur Kartashyan (19 ani, Pyunik)

Mijlocaşi: Marcos Pizzelli (32 ani, Al-Fujairah, Emiratele Arabe Unite), Aras Özbiliz (26 ani, Beşiktaş, Turcia), David Manoyan (26 ani, Karmiotissa, Cipru), Zaven Badoyan (26 ani, Banants), Gor Malakyan (22 ani, Stal Kamianske, Ucraina), Karen Muradyan (23 ani, Alashkert), Artak Grigoryan (28 ani, Alashkert), Davit Hakobyan (23 ani, Shirak)

Atacanţi: Heham Kadymyan (23 ani, Karpaty Lviv, Ucraina), Vardan Pogosyan (24 ani, Pyunik), Gegham Harutyunyan (26 ani, Gandzasar)

Comenteaza