Victorie dramatică pe Cluj Arena. ”U” a fost condusă în două rânduri de Recea, dar și-a revenit de fiecare dată

Victorie dramatică pe Cluj Arena. ”U” a fost condusă în două rânduri de Recea, dar și-a revenit de fiecare dată
Victorie dramatică pentru Universitatea Cluj. Echipa lui Adrian Falub a bătut-o cu 3-2 pe Comuna Recea, sâmbătă, pe Cluj Arena, în etapa a 12-a din Liga a III-a.

Maramureșenii au marcat primii, așa cum s-a întâmplat și în meciul din turul 3 al Cupei României, pe care ”U” îl câștigase cu 5-1. Viorel Chinde i-a pasat lui Vlad Asăujan, iar acesta a intrdodus balonul în plasă (8). Vine și golul ”studenților”, prin Octavian Ursu, dar reușita e anulată pe motiv de offside (17). Mijlocașul ”alb-negrilor” reia apoi cu capul puțin peste poartă, în urma unei centrări (22).

Goga irosește și el o șansă de egalare. Atacantul de 33 ani primește o pasă de la Takacs, șutează, dar mingea se oprește în brațele lui Bota (22). Prima repriză i-a găsit, astfel, în avantaj pe jucătorii de la Recea. Dar echipa lui Adrian Falub a renăscut după revenirea de la cabine. Înscrie Ursu și e 1-1 (59). Când problemele păreau să se rezorve, oaspeții punctează din nou. Opriș pătrunde în careu și îl învinge fără probleme pe Dinu (73).

Timpul se scurge, iar presiunea crește. ”Șepcile roșii” trec pe lângă 2-2. Centrare în careu, dar Goga reia cu capul pe lângă poartă (78). Două minute mai târziu, goalkeeperul de la Recea nu mai poate face nimic la execuția lui Vali Lemnaru (80). Vine minutul 90. Adrian Micaș bate un corner, Tavi Abrudan lovește mingea cu capul și gol Universitatea. Această victorie a avut, însă, și un preț. Ursu a fost eliminat la faza următoare după primirea celui de-al doilea galben (91). Scor final 3-2 și Universitatea înregistrează cea mai frumoasă și, în același timp, cea mai dramatică victorie din actuala ediție de campionat.

”Studenții” conduc Seria a V-a din Liga a III-a, cu 26 puncte. Etapa viitoare, ”alb-negrii” vor evolua pe terenul Metalurgistului Cugir.

”U” Cluj - Comuna Recea 3-2 (0-1)

Au marcat: Ursu (59), Lemnaru (80), Abrudan (90)/Asăujan (8), Opriș (73)

Cartonaș roșu: Ursu

Cartonașe galbene: Florescu, Micaș, Ursu, Abrudan/Cuc, Oșan, Asăujan

”U” Cluj: Dinu - Takacs, Onicaș (46, Cordoș), Abrudan, Irimie (72, Manu) - Florescu, Greu (67, Moldoveanu) - Hordouan (46, Micaș), Goga (C), Ursu - Lemnaru. Antrenor: Adrian Falub

Comuna Recea: Bota - Dunca, Lang, Urs, Gherman - Oșan, Cuc (Opriș 67), Asăujan, Ciocan - Chinde, Giurgiu. Antrenor: Romulus Buia

Stadion: Cluj Arena

Comenteaza