Urbaniștii clujeni au oferit, joi, un aviz favorabil pentru proiectul care prevede construirea unui parc logistic de către Oncos Transilvania în orașul Huedin.
Farmec Cluj își mută toată producția într-o nouă fabrică, în comuna Apahida, iar locația din municipiu va funcționa ca spațiu de birouri/clădire administrativă. Investiția este estimată la peste 40 de milioane de euro.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre privind necesitatea înființării Punctului de intervenție și prim ajutor Salvamont Tarnița, în una dintre cele mai frecventate zone de agrement din județ.
Consiliul Județean Cluj a emis certificatele de urbanism necesare demarării lucrărilor de realizare a două capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile, pentru asigurarea autoconsumului, în comunele Așchileu și Cătina.
Consiliul Județean Cluj a aprobat, în ultima ședință ordinară, un proiect de hotărâre care prevede realizarea studiului de fezabilitate pentru un drum care va lega Autostrada A3 - satul Tăuți (Florești) și Centura de sud a municipiului Cluj-Napoca, cu ocolirea localităților Ciurila și Sălicea.
Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară în vederea executării lucrărilor de restaurare și reabilitare a Conacului Dujardin, situat în satul Coasta din comuna Bonțida.
O nouă ediție a Târgului „Produs de România" revine la Cluj-Napoca, în weekend-ul 8-10 mai 2026.
Au fost tensiuni în ședința Consiliului Județean (CJ) Cluj de miercuri, după ce consilierul județean PNL Bashar Molhem a lansat un atac dur la adresa directorului Companiei de Apă Someș (CAS), Călin Neamțu, atac suținut și de președintele Alin Tișe.