Consiliul Județean Cluj a alocat bani din fondul de rezervă pentru lucrările de consolidare a podului peste Someș din Dej. Bani suplimentari a primit și comuna Aghireșu pentru reabilitarea unei școli.
Întrunit în ședință ordinară joi, 29 august 2024, forul deliberativ al județului Cluj a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu pe anul în curs.
Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc joi, structura organizatorică, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”.
Consiliul Județean Cluj a acordat, în cadrul ședinței ordinare de joi, 29 august 2024, două noi titluri de Cetățean de Onoare al județului Cluj - „Clujean de Onoare”.
Consilierii județeni ai Clujului vor avea „pe masă”, în ședința ordinară de joi, proiectul de hotărâre privind alocarea unor sume din fondul de rezervă al bugetului local al Judeţului Cluj în anul 2024.
Pe lângă inundațiile din municipiul Cluj-Napoca și Florești, ploaia abundentă de marți după-amiază a lăsat urmări în mai multe zone ale județului Cluj.
Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional de apă în cadrul căruia forul administrativ județean deține calitatea de acționar majoritar, anunță începerea lucrărilor de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în localitatea Iclod.
Consiliul Județean Cluj va acorda, în cadrul ședinței ordinare de joi, 29 august 2024, două noi titluri de Cetățean de Onoare al județului Cluj - „Clujean de Onoare”.
Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea organizează, sâmbătă, 31 august 2024, cea de-a doua ediție a „Nopții Muzeelor la Sate”, eveniment cultural european desfășurat în spaţii cu valoare istorică şi de patrimoniu din satele şi comunele României.