Doi tineri au fost răniți, dintre care unul se află în stare gravă, după ce s-au răsturnat cu mașina în comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul serii pentru stingerea flăcărilor care au cuprins un autoturism ce se deplasa pe raza localității Feleacu.
Toți cei prezenți pe teren au fost la înălțime, iar cei prezenți în BT Arena vor rămâne cu o amintire pentru eternitate.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe în cazul a doi clujeni opriți în trafic pentru verificări.
Asociația Comunitatea Identitară România a organizat, sâmbătă după-amiază, Mitingul pentru Familie în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Compania care este liderul pieței de distribuție a carburanților din România a redus din nou, azi-dimineață, prețul carburanților, atât pentru benzină, cât și pentru motorină.
Marșul Cluj Pride pornește din Piața Unirii, iar traseul pe care se va desfășura parada cuprinde pe mai multe străzi din centrul municipiului.
Au pornit Trenurile Soarelui, cele fac legătura directă între principalele orașe din țară, printre care și Cluj-Napoca, și stațiunile de pe litoralul românesc.
Cei doi, alături de Simona Halep și Andrei Pavel, promit să ofere o experiență de neuitat publicului din BT Arena.