Evoluțiile cele mai consistente au fost raportate, în luna mai, pe șantiere de pe Autostrada Transilvania.
Actualul ministru al Educației, Mihai Dimian, a reacționat după declanșarea anchetei privind presupuse fraude la examenul național de Bacalaureat. Zeci de percheziții domiciliare au loc în mai multe județe, printre care și Cluj.
În urma informațiilor apărute în spațiul public despre o anchetă privind presupuse fraude la examenul de Bacalaureat, soldată cu zeci de percheziții în mai multe județe, IȘJ Cluj a transmis un punct de vedere oficial.
O atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică, averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină de mici și posibil medii dimensiuni, a intrat în vigoare, vineri, în județul Cluj.
Iulius Mall Cluj este locul unde cei mici se bucură în fiecare weekend de cel puțin o activitate dedicată lor.
HalfPrice și-a deschis porțile, vineri, la URBANO Shopping & Living, cu surprize pentru primii clienți.
Pompierii clujeni au anunțat în dimineața de vineri, 3 iulie, o intervenție la un accident rutier petrecut noaptea trecută pe raza comunei Iclod din județul Cluj.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a avut joi o întâlnire cu reprezentanții Apelor Române, în cadrul căreia s-a discutat despre o colaborare mai strânsă pentru protejarea râului Someș.