Antrenorul de la CFR Cluj a prefațat întâlnirea cu cei de la CS U Craiova, din runda cu numărul 8 din play-off-ul Superligii.
E cutremur la CFR Cluj, după plecările pe bandă rulantă și zvonurile despre noile sosiri, nu doar antrenorul, ci și președintele Iuliu Mureșan, i-au transmis patronului că nu îl vor accepta ca Marian Copilu să le fie șef.
Principalul finanțator al clubului din Gruia își dorește ca antrenorul să continue munca începută în toamna anului trecut.
În contextul informațiilor conform cărora tehnicianul din Gruia ar putea ajunge la Rapid, "feroviarii" au pregătit deja viitorul.
Victor Angelescu, conducător al clubului din capitală, susține că nu există o înțelegere între formația bucureșteană și tehnicianul celor de la CFR Cluj.
Patronul formației din Gruia a reacționat după veștile conform cărora antrenorul s-a înțeles cu Rapid.
Iuliu Mureșan a vorbit despre posibila plecare a antrenorului din Gruia în Giulești, la finalul sezonului.
Cele două rivale din Cluj-Napoca sunt bine reprezentate în 11-le ideal al celei mai recent etape din play-off/play-out.
Antrenorul e în continuare reticent în privința viitorului său la CFR Cluj, însă se gândește la stagiunea următoare.
Numit recent în funcție, tehnicianul echipei naționale a fost prezent în tribune la Derby-ul Clujului.