Primarul Clujului, Emil Boc, a transmis, luni, un mesaj de unitate românilor, dar a atras atenția celor care vor conduce România în mandatul lui Nicușor Dan că prosperitatea nu mai trebuie împărțită pe bază de privilegii.
Primarul Clujului a reacționat pe rețelele sociale la rezultatul alegerilor prezidențiale.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat la întâlnirea de 30 de ani de la absolvirea Facultății de Drept - Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj.
Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a votat la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” din Zorilor.
Proiectul studiului de fundamentare de fundamentare pentru realizarea aquapark-ului a fost adoptat, luni, 12 mai 2025, în Consiliu Local. Urmează licitația.
Primarul Emil Boc este de părere că reforma în PNL va merge mai departe, pentru că, spune el, acest partid are prin definiție o dimensiune reformatoare.
Potrivit edilului Emil Boc, este foarte important ca fiecare cetățean să aibă egalitate de șanse, iar clasa de mijloc să fie majoritară în țară.
Primarul Emil Boc a subliniat, la ZIUA LIVE, că scrutinul de duminică al alegerilor prezidențiale este extrem de important pentru România și a îndemnat clujenii să meargă la vot.
Luni, s-a semnat contractul de execuție a Centurii metropolitane a Clujului de 1,1 miliarde de euro, în prezența domnului Ministru Sorin Grindeanu și a Directorului CNAIR, Cristian Pistol.