Propunerea de buget al Floreștiului pentru anul 2025 a fost publicată și este în consultare publică. Cea mai mare comună din țară are un buget de puțin peste 221 milioane de lei. Mai mult de jumătate din această sumă este pentru investiții.
Lucrările la primul tronson al Centurii Metropolitane au debutat în luna mai a anului trecut și trebuie finalizate până la final de 2025. Atunci se vor realiza, pe strada Moților și Calea Mănăștur, benzi dedicate mijloacelor de transport în comun.
Bugetul comunei Florești pe anul 2025 este de aproximativ 221 milioane de lei. Mai mult de jumătate din această sumă este direcționată pe partea de investiții.
Floreștenii au la dispoziție două automate moderne care, prin simpla scanare a cărții de identitate, identifică impozitele de plată. Se poate plăti rapid și ușor, direct cu cardul, spune edilul celei mai mari comune din țară.
Primăria Florești anunță întreruperea furnizării apei potabile în cea mai mare comună din țară.
Primarul Emil Boc a vizitat șantierul metroului din Cluj-Napoca.
Primăria celei mai mari comune din țară a anunțat noi restricții de circulație pe anumite segmente de drum, în zilele de marți, miercuri și joi.
În vacanța școlară, un segment de pe strada Tăuțiului din comuna Florești va fi închis circulației.
Un clujean a trimis marţi, 11 februarie, redacţiei ZIUA de CLUJ, un set de fotografii care arată cu cât dispreţ faţă de natură se descotorosesc unii concetăţeni de gunoaiele lor.