Portarul echipei naționale a României a fost dorit într-un campionat puternic al Europei, iar negocierile ar putea fi reluate în iarnă.
Patronul clubului din Gruia i-a oferit o replică tăioasă președintelui pe care l-a numit în urmă cu câteva luni.
Principalul finanțator al clubului din Gruia a vorbit despre presupusa plecare a unui colaborator al său.
Patronul din Gruia a vorbit despre antrenorul revenit la CFR Cluj în urmă cu aproximativ o lună.
Nelu Varga susține că e în continuare optimist în legătură cu Hendrik Klein, noul conducător din Gruia.
Potrivit spuselor patronului din Gruia, Nelu Varga, fotbalistul în vârstă de 27 de ani a decis să rămână pentru a ajuta clubul clujean.
Nelu Varga susține că problemele clubului din Gruia se vor rezolva cât mai curând.
Patronul din Gruia a dezvăluit ce așteptări are de la CFR Cluj după ce mai mulți jucători au fost legitimați.
Fostul jucător al CFR Cluj, mijlocașul Karlo Muhar, a renunțat la banii munciți în Gruia pentru gruparea lui Nelu Varga ca să poată semna contractul cu FCSB.