Comitetul Executiv al PSD a declarat, în unanimitate, război „statului paralel şi ilegitim”. Liviu Dragnea n-a fost în stare să explice la ce se referă această sintagmă. Nici subordonaţii săi din Cluj nu ştiu cine e noul inamic al partidului.
Liviu Dragnea declanșează o luptă împotriva lui însuși când vorbește despre statul-paralel, este de părere realizatorul Realitatea TV Octavian Hoandră, subliniind că este ”jalnică” încercarea liderului social-democrat de a-l include pe președintele Klaus Iohannis într-o paradigmă care nu-i aparține.
PNL și USR au depus vineri, la Parlament, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE, intitulată "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă".
Ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, a declarat, vineri, la Herculane, că nu este nevoie de un vot de susţinere pentru Liviu Dragnea, acesta fiind suficient de puternic pentru a conduce Partidul Social Democrat.
Liderii PSD discută în şedinţa Consiliului Executiv PSD de la Băile Herculane un document ce conţine măsurile economice care trebuie îndeplinite, dar şi o evaluare a guvernării şi ce s-a realizat până acum. Printre priorităţi se află reducerea sărăciei şi a şomajului.
Preşedintele Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose au fost întâmpinaţi, vineri, la sosirea la hotelul din Băile Herculane, unde se desfăşoară şedinţa CExN al PSD, de câţiva protestatari care i-au cerut demisia preşedintelui social-democraţilor.
Comitetul Executiv Național al PSD poate discuta despre organizarea unui miting, dar care să aibă sens, dar deocamdată acest subiect nu există, a declarat președintele partidului, Liviu Dragnea.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Florin Iordache, a admis, miercuri, că există restanţe evidenţiate de Raportul MCV, el menţionând că acestea vor fi rezolvate astfel încât, în 2018, mecanismul de verificare şi cooperare pentru România să fie ridicat.
Realizatorul "Jocuri de putere" a comentat informaţia că PSD-iştii vor organiza un miting de susţinere pentru Liviu Dragnea.
Recomandări: