Pauza de iarnă ar putea aduce o nouă trecere de jucători între cele două rivale din Superligă.
Aventura unui fotbalist la CFR Cluj va fi încheiată prematur, în următoarea perioadă de mercato.
Trupa din Superligă s-a impus în fața formației din Liga a 3-a, scor 6-1.
Oficialul clubului clujean din Superligă a emis un comunicat în legătură cu informațiile apărute recent în spațiul public.
Antrenorul Universității Cluj speră că jucătorii vor realiza momentul în care se află echipa și vor reveni la prestațiile din trecutul apropiat.
Succesul de la Craiova i-a propulsat pe doi dintre elevii lui Dan Petrescu printre remarcații rundei cu numărul 18 din sezonul regulat.
Mijlocașul Universității Cluj speră la o revenire din partea echipei sale, care traversează un moment complicat.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a cedat și în fața celor de la UTA, scor 1-0.
Conducerea din Gruia anunță că unul dintre jucătorii lui Dan Petrescu e urmărit de cluburi importante.