Președintele ales Nicușor Dan fost întrebat joi seară că la Cotroceni dacă ia în calcul înființarea unui Minister pentru Diaspora.
Vremea urâtă nu i-a speriat pe români și au ieșit să își exercite dreptul la vot, în număr mare, încă de dimineață. În unele secții, spre după-amiază, se formaseră cozi de așteptare.
Și la Apahida George Simion (AUR) s-a situat pe primul loc în preferințele alegătorilor, reușind să strângă 3.071 de voturi (35,88 la sută).
Săptămâna aceasta încep pregătirile pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în luna mai.
În jurul orei 16.30, în România și diaspora au fost la urne 39,64% dintre persoanele cu drept de vot.
Secţiile de votare s-au deschis marţi într-unul din statele cheie pentru alegerile prezidenţiale americane, Georgia, unde peste 50% dintre alegători au votat în avans.
Peste 2500 de persoane au votat până duminică după-amiază, la cele două secții de votare amenajate la Casa de Cultură a Studenților.
Peste 60 de milioane de oameni au votat folosind sistemul de vot anticipat sau prin corespondenţă, în condiţiile în care la fostele alegeri au votat, în total, aproximativ 158 de milioane de americani.
Peste 200 de mii de cetățeni moldoveni s-au prezentat la vot până la ora 10.00.
Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 30 aprilie, este de 18.916.464, cu 12.088 mai puţini faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).