Compania de Apă Someș S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliul Județean Cluj, a fost premiată în cadrul celei de-a doua ediții a Gala Excelenței în Industria Apei, eveniment organizat de Asociația Română a Apei.
Primăria comunei Apahida a finalizat lucrările de îmbunătățire a sistemului de alimentare cu apă potabilă a localității Dezmir, în urma unei alocări bugetare în valoare de 5.000.000 de lei, din fondul de rezervă al Consiliului Județean Cluj.
Apa potabilă de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni va putea fi consumată gratuit de pasageri, începând de luni, atât direct de la robinet, cât și din stații speciale de apă amplasate în terminale, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
Din cauza unei avarii la rețeaua de apă, furnizarea apei potabile este întreruptă, miercuri, 28 ianuarie 2026, în comuna Jucu.
Clujenii, fără apă la robinete în mai multe zone din județ.
Agheasma Mare, apa sfințită de Bobotează în amintirea Botezului Domnului în Iordan, este un simbol al purificării, vindecării și protecției spirituale.
Tarife mai mari pentru apă de la 1 ianuarie 2026.
Criza apărută recent la Barajul Paltinu, în urma căreia comunități întregi au rămas fără apă, readuce în atenție o problemă ignorată ani la rând: starea de degradare a barajelor din România.
Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar în vederea autorizării lucrărilor de extindere și reabilitare a sursei de apă Bologa.
Compania de Apă Someș a anunțat că duminică, 26 octombrie 2025, furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar într-o localitate clujeană, din cauza unor lucrări urgente de remediere a unor avarii.