Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a participat, marți, la inaugurarea Grădiniței cu program prelungit „Ana și Codiță” din localitatea Răscruci, comuna Bonțida.
Consiliul Județean Cluj a încheiat trei noi contracte de lucrări de întreținere care vizează sectoare de drum în lungime însumată de 30,554 kilometri, situate pe trei drumuri județene.
Procesul de digitalizare continuă la Consiliul Județean Cluj, fiind operaționalizate noi servicii în aplicația „Ghișeul Unic” (https://public.cluj.archi/).
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj s-a deplasat, la sfârșitul săptămânii trecute, în comuna Palatca, în vederea preluării documentelor și a fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate.
La noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca, inaugurat în urmă cu o zi de Consiliul Județean Cluj, s-a desfășurat, vineri, 1 martie 2024, Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat elevilor școlii și părinților acestora.
Dotările vor fi achiziționate, din fonduri europene, pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale.
Este vorba de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, situat pe strada Aviator Bădescu nr. 3-5, și care beneficiază de dotări unice la nivel național.
Anunțul deputatului PNL Cluj Sabin Sărmaș de a candida la primăria municipiului Cluj-Napoca i-a luat prin surprindere pe majoritatea colegilor de partid. Nu însă și pe președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care spune că în politică nu îl mai surprinde nimic.
Consiliul Județean Cluj a încheiat patru noi contracte de execuție a lucrărilor cuprinse în Programul de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene pentru anul 2024.
Recomandări: