Favorita publicului din BT Arena va participa și în acest an la competiția WTA 250, care se desfășoară în perioada 3-11 februarie.
Mai mulți medici de familie şi din ambulatorii de specialitate protestează miercuri în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nemulţumiţi de scăderea valorii punctului per serviciu. Un protest este programat joi și la Cluj.
Peste 40% dintre cazurile de COVID-19 din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj și încă trei județe.
Două proiecte de dezvoltare foarte importante pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj au intrat în faza implementării odată cu recenta semnare a contractelor de finanțare.
O familie din localitatea Iara, județul Cluj, a rămas în seara de 16 ianuarie, fără acoperișul casei în care locuiau după ce un incendiu puternic l-a făcut scrum.
Polițiștii clujeni apelează la ajutorul cetățenilor pentru a găsi o femeie care a dispărut în seara de marţi, 16 ianuarie, dintr-o unitate medicală din Cluj-Napoca.
În ultima săptămână au fost confirmate sute de cazuri noi cu rujeolă, astfel că numărul îmbolnăvirilor înregistrate în perioada 1 ianuarie 2023 - 14 ianuarie 2024 a trecut de 3.000.
Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost, în anul 2023, una dintre principalele atracții ale Clujului, înregistrând un număr record de vizitatori.
Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile de infectare și decesele provocate de COVID-19 din ultima săptămână.