Un minor în vârstă de 13 ani, din comuna/sat Florești, a plecat de la domiciliu în data de 27 ianuarie a.c., însă nu s-a mai întors. Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!
Consiliul Local Florești a aprobat contractarea de servicii de asistență, consultanță și reprezentare juridică, în vederea reprezentării celei mai mari comune din țară în relația contractuală cu firma care s-a ocupat de lucrările de pe strada Eroilor.
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Florești de miercuri, a fost adoptată hotărârea privind implementarea proiectului de bugetare participativă din cea mai mare comună din țară.
Suprafețele construite din municipiu au crescut de la 11,3 la 20,7% în ultimii 20 de ani, au observat cercetătorii UBB.
Organizația Urbanize Hub a elaborat un ghid național, pe baza realităților existente în zone metropolitane precum cea a Clujului, care să ofere o nouă perspectivă asupra felului în care ar trebui să arate orașele României.
Marți, 2 februarie vor avea loc alegeri interne la USR Florești pentru desemnarea noului președinte al filialei, dar și pentru alte funcții.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA - Sucursala Cluj-Napoca anunţă întreruperi la alimentarea cu energie electrică în două localităţi din judeţul Cluj.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA - Sucursala Cluj-Napoca anunţă întreruperi la alimentarea cu energie electrică în două localităţi din judeţul Cluj.
Recomandări UltimeleStiri.net: