Directorul tehnic al Universității Cluj consideră că un succes contra celor de la FC Botoșani ar aduce încredere suplimentară în rândul jucătorilor săi.
Președintele Universității a ținut să clarifice dezbaterea inițiată de președintele Consiliului Județean pe tema suprafeței de joc de pe Cluj Arena.
Universitatea Cluj a fost una dintre cele mai dezavantajate echipe pe parcursul sezonului regulat din Superligă.
La meciul 100 al lui CFR în cupele europene, campionii au încheiat partida cu Lazio 0-0, cu ocazii imense de fiecare parte.
De la sosirea tehnicianului de 55 de ani, "Șepcile roșii" au devenit una dintre formațiile din Superligă care își creează cele mai multe ocazii de gol.
Președintele Consiliului Județean nu este de acord cu greșelile de arbitraj îndreptate împotriva echipei clujene.
Mijlocașul în vârstă de 31 de ani va evolua pentru una dintre formațiile pe care le-a reprezentat și în trecut.
Nelu Varga a dezvăluit că CFR Cluj se va îndrepta în instanță și împotriva celor de la UTA, clubul cu care a semnat brazilianul Roger.
Doi dintre cei mai importanți fotbaliști ai rivalelor din Cluj-Napoca se numără printre remarcații rundei cu numărul 26 din sezonul regulat.
Recomandări: