Consorţiile de Învăţământ Dual sunt prima platformă serioasă prin care piaţa absolvenţilor se înşurubează, în sfârşit, la piaţa muncii.
Şase din zece tineri cu vârste între 15 şi 24 de ani (830 de milioane de persoane), la nivel global, nu vor avea competenţele necesare pentru piaţa muncii în 2030, inclusiv cele pentru tranziţia la economia verde, arată datele unui raport realizat de PwC, Unicef şi Generation Unlimited.
2022 pare că a fost cel mai bun an pentru piața muncii, în special pentru angajați, din prima multitudinii de oferte primite de la angajatori. Aproape jumătate dintre participanții unui studiu afirmă că sunt abordați lunar pentru un interviu de angajare.
De câteva luni, 70 de companii din Marea Britanie experimentează săptămâna scurtă de lucru, adică nu mai lucrează în ziua de vineri. Practica a ajuns și în Italia.
Peste trei milioane de tineri italieni cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani nu muncesc şi nici nu studiază.
Organizaţia Naţiunilor Unite a solicitat mai multe măsuri pentru protejarea sănătăţii mintale la locul de muncă și a prezentat noi recomandări pentru abordarea acestei probleme.
Activitatea în industria ospitalităţii revine la normal, dar principala frână în reluarea activităţii o reprezintă lipsa forţei de muncă, în condiţiile în care, pentru tineri, a devenit mult mai important timpul liber decât salariul oferit.
Câştigul salarial mediu brut a fost 6.405 lei, în luna iulie, cu 8 lei (-0,1%) mai mic faţă de luna anterioară, în timp ce salariul mediu net a fost de 3.975 lei, în uşoară scădere, respectiv cu doi lei (-0,1%) raportat pe p
Obiceiurile românești spun că nu este bine să se spele haine de Sărbători și în zile de duminică. Iată motivele biblice.