Peste 500 poliţişti clujeni vor asigura ordinea şi siguranţa publică în perioada sărbătorilor de Paşti.
Mijloacele de transport în comun vor circula în noaptea de Înviere după un program special.
Mai multe farmacii vor fi deschise non-stop în perioada sărbătorilor de Paşti.
Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean şi din structura Spitalului Clinic pentru Copii Cluj-Napoca vor fi deschise în permanenţă pe perioada sărbătorilor de Paşti.
Zeci de credincioşi greco-catolici au participat, astăzi, la procesiunea tradiţională “Drumul Crucii”, organizată anual de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în centrul Clujului.
Dacă de Crăciun nu am avut parte de zăpadă, sărbătorile de Paşti îi întâmpină pe clujeni cu 15-20 de centimetri în zona de munte.
Ouăle roşii sunt un simbol al sărbătorilor de Paşte şi sunt nelipsite în această perioadă de pe mesele festive ale românilor.
Curtea de Apel Cluj a dispus, astăzi, prelungirea mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Cluj în cazul patronului firmei de transport Fany. Astfel, Ştefan Cadar îşi va petrece Sărbătorile de Paşti după gratii.
Aproape 85% dintre românii din oraşe vor petrece Paştele acasă, cu familia sau cu prietenii, bugetul alocat va fi în medie de 359 de lei, 15,2% vor primi primă în bani, 11,2% tichete cadou şi 4,9% produse cadou, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.
Recomandări: