Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune Iohannis.
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie, în timp ce social-democrații ar vrea ca acestea să fie organizate în septembrie.
Emil Boc a subliniat, la ZIUA LIVE, că PPE, din care face parte și PNL, rămâne cea mai importantă forță politică a Europei.
Partidul Popular European (PPE) le propune Socialiştilor (PES) ca mandatul preşedintelui Consiliului European să fie împărţit în două perioade de 2,5 ani, informează Politico.
Componența Consiliului Local Cluj-Napoca se va schimba, în urma scrutinului din 9 iunie, însă în noul mandat, PNL va avea în continuare majoritate cu UDMR.
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie.
Virgil Guran, vicepreşedintele PNL, crede că alegerile prezidenţiale ar trebui mutate.
Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Cluj a finalizat centralizarea proceselor-verbale cu voturile exprimate de alegătorii din județ pentru alegerile europarlamentare.
Componența Consiliului Județean Cluj se va schimba din toamnă, în urma rezultatelor de la alegerile locale de duminică, 9 iunie. PNL își poate continua alianța locală cu UDMR pentru o majoritate simplă, dar marea noutate este că AUR intră cu 4 mandate în forul administrativ județean.