Majoritatea românilor consideră că este nevoie de alegeri anticipate, iar dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, însă nici aceste alegeri nu ar asigura majoritatea parlamentară pentru formarea unui guvern.
Ilie Bolojan a declarat că guvernarea în perioade tensionate vine cu greșeli și decizii dificile, dar susține că executivul a încercat să guverneze „cu respect, fără aroganțe”.
Comisia Europeană a aprobat cererea de plată 4 a României, în valoare de 2,62 miliarde de euro, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Potrivit sondajului CURS din această lună, dacă s-ar organiza alegeri parlamentare duminica viitoare, AUR ar strânge 32% din voturi și ar rămâne principala forță politică, dar în scădere ușoară față de precedentele sondaje unde erau pe la 34-35%.
Liderul liberalilor clujeni spune că nimeni nu înțelege cum un partid care se declară proeuropean și deține funcții importante în Parlamentul European a ajuns să se alieze cu extremiști care rup steagul Uniunii Europene.
Piețele de predicții de pe Polymarket arată, la această oră, o competiție deschisă pentru funcția de viitor prim-ministru al României.
PNL nu va face parte din niciun Guvern alături de PSD, indiferent dacă premierul este tehnocrat, a declarat, marți, președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a avut o întâlnire cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, în contextul reafirmării sprijinului pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Președintele Consiliului Județean Cluj spune că democrația inversă a devenit noua platformă reformatoare a Partidului Național Liberal.