După ce Vlamidir Putin s-a aflat la putere timp de două decenii, popularitatea acestuia a ajuns la un minim absolut. Acesta pregăteşte schimbarea Constituţiei care îi va permite să rămână la conducere încă 16 ani.
Petrolul Texas (WTI) a înregistrat luni o prăbuşire istorică de 305% şi, pentru prima dată de când există statistici, a trecut la valori negative, în contextul în care preţul barilului a fost cotat la -37,63 dolari, scrie agenţia EFE.
Gazele naturale vor fi mai scumpe iarna viitoare, deoarece cotaţiile petroliere s-au majorat foarte mult în ultima perioadă, a declarat, luni, Vasile Ciolpan, directorul departamentului de comercializare energie din cadrul Romgaz.
Recomandări: