Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, este invitatul lui Carol Vlad, vineri dimineață de la 10:00, la ZIUA LIVE.
Primăria Florești informează că în cursul zilei de sâmbătă, 10 august 2024, sunt programate lucrări de asfaltare pe sectorul de drum național DN1 E60 pe porțiunea cuprinsă în Proiectul de sistematizare rutieră, între străzile D Tăuțan-DN1.
Primăria celei mai mari comune din țară desfășoară în aceste zile o nouă campanie de intervenție pe albia Someșului pentru prevenirea și sancționarea persoanelor care abandonează deșeuri în albia apei, având sprijinul compartimentului de Protecția Mediului, Poliția Locală, Poliția Națională și Jandarmeria.
Noile proiecte imobiliare își fac din ce în ce mai greu loc pe ordinea de zi a Consiliului Local Florești. Unele ajung totuși la masa dezbaterii, dar șansele să fie aprobate sunt foarte mici.
Edilul celei mai mari comune din țară face referire la eliminarea țevii de gaz din intersecția străzii Sub Cetate.
Proiectul, cu o durată estimată de execuție de 20 de luni, include construcția unei rețele extinse de 6627 de metri de canalizare în satul Tăuți.
Compania Delgaz finalizează lucrările de cuplare la noua conductă de gaze naturale, iar joi, 27 iunie 2024, se sistează furnizarea de gaze naturale pe mai multe străzi din cea mai mare comună din țară.
Cea mai mare comună din țară are mai multe proiecte de infrastructură în derulare, printre care și cele mai importante proiecte ale Clujului: Spitalul Regional, Centura Metropolitană și Metroul.
Bogdan Pivariu și-a securizat clar cel de-al doilea mandat la Primăria Florești, cea mai mare comună din România, dar și cea mai populată localitate din județul Cluj după municipiul Cluj-Napoca.