NASA a confirmat că obiectul care a pătruns în clădire provenea dintr-o încărcătură de baterii vechi, deşeuri aruncate de pe ISS în 2021 şi care ar fi trebuit să reintre în atmosfera terestră "fără niciun pericol".
Un satelit care nu mai este sub control este aşteptat să intre miercuri în atmosferă şi să cadă pe Pământ, la aproape 30 de ani de la lansarea sa.
O asociere de firme a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru dezvoltarea sistemului de monitorizare a pădurilor prin intermediul imaginilor satelitare, a anunţat miercuri Ministerul Mediului.
O misiune de căutare a unor forme de viaţă pe Titan, satelitul îngheţat al lui Saturn, văzut de specialişti drept un echivalent al Terrei în etapele sale de formare iniţiale, va fi lansată de NASA în 2026, potrivit CNN.
Satelitul TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite), dezvoltat de agenţia spaţială americană NASA, a identificat o planetă cu dimensiuni aproximativ similare Terrei, prima astfel de descoperire realizată de acest telescop spaţial.
Satelitul european Aeolus, dotat cu o nouă tehnologie care va permite măsurarea vitezei de deplasare a curenţilor de aer din atmosfera terestră, a fost lansat pe orbită la sfârşitul lunii august de la Centrul spaţial Kourou, din Guyana France
NASA ilustrează „cea mai completă imagine a vieţii”, de până acum, într-un videoclip realizat pe durata a două decenii.
China a mobilizat zece dintre sateliţii săi în speranţa localizării avionului de tip Boeind aparţinând companiei Malaysia Airlines, care a dispărut de pe radar în urmă cu patru zile, a anunţat marţi presa oficială, relatează AFP.
Un clujean a făcut un timelapse cu imagini din satelit ale oraşului Cluj-Napoca şi arată modul în care acesta s-a dezvoltat din 1984 până în prezent.
Satelitul lansat recent de Coreea de Nord cel mai probabil nu funcţionează corespunzător, este într-o poziţie incorectă şi nu emite unde radio de frecvenţă înaltă, afirmă astronomi independenţi citaţi de site-ul postului Voice of America.
Recomandări: