Şase șefi din Poliția de Frontieră, Poliția Română și DIPI (serviciul secret al MAI) pleacă din funcții după scandalurile privind corupția din vămi și fuga din ţară a primarului condamnat Cătălin Cherecheș.
Comedia românească „Teambuilding”, care a strâns cele mai mari încasări din ultimii 30 de ani, a stârnit controverse încă de la lansare. Filmul cu umor grobian a fost desființat de Cristian Tudor Popescu.
Şefii ISU Bucureşti-Ilfov - inspectorul şef colonel Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul Orlando Schiopu şi adjunctul Giani Aldoiu -, care au fost suspendaţi din funcţii la aproape o lună de la tragedia din Colectiv, au fost audiaţi, miercuri seară, la DNA.
Potrivit legii, până în data de 15 iunie, conducătorii instituţiilor publice şi funcţionarii publici au fost obligaţi să-şi actualizeze declaraţiile de avere şi de interese. Astăzi vă prezentăm situaţia veniturilor obţinute anul trecut şi declarate de şefii din Consiliul Judeţean Cluj.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Roma, în cadrul unei întâlniri cu studenţii din Italia, că ceea ce se întâmplă la Institutul Cultural Român, unde se schimbă conducerea ”pe şest”, îl îngrijorează, arătând că această instituţie trebuie scoasă din zona trocurilor politice.
Toţi şefii Loteriei Române din 2004-2015, angajaţi şi foşti angajaţi din Ministerul Finanţelor vor fi audiaţi în dosarul privind desfăşurarea fără licenţă a jocurilor de noroc de tip slot-machine, peste 6.200 de aparate fiind puse sub sechestru, într-un depozit, potrivit unor surse judiciare. Printre ei se numără şi dejeanul Gheorghe Benea.
Primul director numit politic la nivelul unei regii a Consiliului Judeţean îşi preia de astăzi mandatul. Vor fi schimbaţi toţi acei directori care nu sunt doriţi de USL, fiind promovaţi, tot politic, de PDL.
Recomandări: