Cămin pentru studenţii de la Universitatea "Babeş-Bolyai", din martie anul viitor.
Anul universitar de la "Babeş-Bolyai" se deschide sâmbătă dimineaţa cu un concert de muzică clasică.
Un număr de 20 de studenţi din întreaga ţară au venit de ieri la Cluj-Napoca, unde învaţă timp de o săptămână să facă afaceri, la a patra ediţie a şcolii de toamnă Business Smart School (BSS), aflată sub coordonarea Organizaţiei Studenţilor Economişti (OSE).
Cea de-a cincea ediţie a şcolii de vară „Central-Eastern European Business Administration International Summer School”, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 8-14 august , sub coordonarea Universităţii Babeş Bolyai (UBB).
Studenţii basarabeni care învaţă în Cluj împart pliante în Chişinău şi îşi împărtăşesc experienţele din studenţie în parcul central al capitalei Republicii Moldova, mâine, în încercarea de a atrage mai mulţi tineri la Cluj.
Doi candidaţi pe un loc, în medie, la examenul de admitere, de miercuri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca.
În cadrul sesiunii de admitere din luna iulie, UBB are înscrişi momentan 12.629 de candidaţi.
Peste o mie de candidaţi la admitere şi-au depus dosarele înscris în prima săptămână de înscrieri la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca.
Recomandări: