Abonamentele CTP pentru studenți nu mai sunt lunare, ci anuale, iar primii 500 de boboci care se abonează la serviciile de transport public local primesc vouchere pentru participarea la evenimente și activități culturale în oraș.
Şeful statului le-a transmis, luni, studenţilor de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj că au distrus "mitul tânărului apatic şi pasiv" care nu iese la vot şi i-a îndemnat să rămână la fel de implicaţi.
Studenţii sunt în febra cazărilor, mulţi dintre ei având de ales între a sta la cămin sau în chirie. La Cluj, cazarea merge de la 100 de lei pe lună în cămine faţă de 440 de euro în apartament.
Studenții Universității Babeș-Bolyai au început vineri, 27 septembrie 2019, să-și ocupe locurile obținute în căminele instituției.
Se suplimentează numãrului mijloacelor de transport în comun cu încă 15%, odatã cu începerea noului an universitar.
Peste jumătate dintre studenţii (55%) aflaţi în căutarea unei locuinţe în chirie au un buget lunar de 100 - 200 de euro, iar majoritatea sunt în căutarea unei garsoniere.
Clujul este preferat de studenții străini la medicină. Salariile mărite și viața mai ieftină îi fac să rămână aici după facultate.
Unul dintre fondatorii Băncii Transilvania crede că Clujul a crescut în condiții mult mai prudente, mai clare decât orașele similare.
Universitatea Babeş-Bolyai deschide miercuri, 11 septembrie, cea de-a doua sesiune de admitere, pentru absolvenţii de liceu, dar și pentru absolvenții de facultate care vor să urmeze programele de master.
Recomandări: