În acest sfârşit de săptămână vremea va fi capricioasă. Reprizele de soare vor alterna cu cele de nori şi ploaie, iar temperaturile nu vor urca peste 23 de grade.
Catolicii au ghinionul ca în acest an să-şi sărbătorească Paştele în plină iarnă. Deşi în mod normal primăvara ar fi trebuit să-şi intre în drepturi, s-ar părea că a pierdut bătălia în favoare friguroasei ierni.
După o săptămână în care iarna a pus stăpânire, fără drept de apel, pe oraş, weekendul readuce soarele pe cer. Astfel, de Ziua Mamei, vremea va fi excelentă pentru plimbări în aer liber.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 16 februarie - 1 martie.
Acest sfârşit de săptămână se anunţă a fi unul plin de zăpadă, perfect pentru săniuş sau bătăi cu zăpadă. Temperaturile vor fi destul de scăzute, însă un ceai cald sau un pahar de vin fiert vă va dezgheţa instant.
După o săptămână cu temperaturi mai degrabă de primăvară, vremea se strică pe weekend. Norii vor umple cerul, iar precipitaţiile vor afecta mare parte din ţară.
Deşi vineri oraşul este din nou învăluit de ceaţă, începând de sâmbătă soarele va ieşi cu tupeu din spatele norilor şi va încălzi aerul de afară.
Vremea se află într-un proces de încălzire accentuată, astfel că marţi şi miercuri temperaturile vor fi ridicate, peste media obişnuită pentru această perioadă.
Gerul năpraznic care s-a instalat peste întreaga ţară a devenit de nesuportat în cursul zilei de joi. Meteorologii avertizează că în Transilvania temperaturile au coborât până la -30°C.