Peste 4.000 de absolvenţi ai claselor a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal de stat, în județul Cluj, după prima etapă de repartizare computerizată.
Rata de promovabilitate a examenului de vbacalaureat a crescut în judeţul Cluj după etapa de soluționare a contestațiilor și a rămas cea mai ridicată din țară.
Judeţul Cluj ocupă primul loc pe țară din punctul de vedere al promovabilităţii la Bacalaureat în acest an, înainte de contestații, iar patru absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul maturității.
Trei licee din Cluj au ajuns în topul celor mai bune școli din România, după rezultatele obținute la examenul de Bacalaureat 2026. Mai mult, pe primele trei locuri la nivel național sunt două licee din Cluj.
La nivelul județului Cluj, sunt patru medii de 10, înainte de contestații, la Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, însă sute de candidați au obținut note maxime la cel puțin una din probele examenului.
Ministerul Educației a publicat lista primelor 20 de licee din țară ordonate după ultima medie de admitere în 2025.
Un singur liceu din Cluj-Napoca se află printre primele 10 cele mai bune la nivel național, în funcție de rezultatele obținute de elevi la Bacalaureat, înainte de contestații.
Elevii din Cluj au aflat miercuri la ce liceu au fost repartizați, în funcție de media obținută la Evaluarea Națională.
La nivelul județului Cluj, sunt doar două medii de 10, înainte de contestații, la Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, însă sute de candidați au obținut note maxime la cel puțin una din probele examenului.
Absolvenţii clasei a VIII-a au fost repartizaţi la liceu, în funcție de una dintre opţiunile exprimate. În Top 20 licee din țară după ultima medie de admitere se numără şi trei școli din Cluj.