Ştirile REALITATEA TV Cluj din 21 septembrie

Ştirile REALITATEA TV Cluj din 21 septembrie
ziuadecj.ro vă prezintă ştirile REALITATEA TV Cluj din 21 septembrie.

Suspecţi arestaţi

Principalii suspecţi ai oribilei crime din 10 septembrie, care şi-au ars victima într-o pădure, au fost prinşi astăzi de poliţişti. Cei doi sunt din Cluj-Napoca şi au vârste de 21 şi 22 de ani. Victima, un tanar de 18 ani, a fost sugrumată cu şireturile, dusă în beciul blocului şi lovită cu o rangă în cap. În cursul nopţii, cei doi au dus cadavrul în pădurea din satul Igriţia, de lângă Dej, unde i-au dat foc, în speranţa că îşi vor acoperi urmele.

AMBIANŢĂ: cum primul cum îl scoate din sala de judecată Ce s-a întâmplat?...Îţi datora bani?...Îţi pare rău de fapta ta? De ce l-ai omorât?

Deşi motivul crimei declarat de cei doi agresori este faptul că victima a spart geamul maşinii unuia dintre ei, anchetatorii cred că este vorba de un conflict mai vechi.

AMBIANŢĂ: cum îl duc pe al doilea la maşină. Aveaţi un conflict mai vechi cu el? Ce s-a întâmplat?

Poliţiştii spun că autorii au fost identificaţi cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere situate la o intersecţie de drumuri judeţene.

SINCRON: comisar-şef VALENTIN RUSU,şef Serviciului de Investigaţii Criminale IPJ: În urmă cu 24 de ore pe baza unei informaţii şi a unor imagini de pe camerele de supraveghere din localitate am reuşit să identificăm agresorii, dar şi ..identificarea victimei.

Poliţiştii clujeni au reuşit să refacă şi întregul film al tulburătoarei crime.

SINCRON: comisar-şef VALENTIN RUSU,şef Serviciului de Investigaţii Criminale IPJ: l-au invitat la domiciuliul unuia dintre ei, după ce a ajuns, l-au strangulat cu şireturile de la adidaşi, după care l-au dus într-o pătură în beci, de acolo în aceeaşi noapte l-au dus în Igriţia

Cu ajutorul unei canistre de benzină cei doi au dat foc victimei, iar trupul a ars timp de două ore. Bărbatul de 22 de ani este acuzat de omor calificat, iar celălalt este acuzat de complicitate la omor. Cei doi riscă ani buni de închisoare, între 15 şi 25 de ani.


Cât costă Cluj Arena

60.000 de euro. Atat costa intretinerea lunara a stadionului Cluj Arena. Din această sumă, doar 15.000 de euro vor fi plătiţi, sub formă de chirie lunară, de Universitatea, adică 7.500 de euro pentru fiecare meci jucat la Cluj. Ca să strângă restul fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor, Consiliul Judeţean va organiza şi alte evenimente pe stadion.

U Cluj va juca sigur meciurile de acasă pe Cluj Arena. Asta în ciuda unor declaraţii ale conducerii clubului potrivit cărora se va păstra terenul din Mediaş din cauza chiriei prea mari solicitate de Consiliul Judeţean. Negocierile au fost foarte tensionate:

sincron ALIN TIŞE, preşedinte Consiliul Judeţean Cluj: nu s-a pus problema nici un moment a fost o tactică de presiune pentru a negocia cu CJ. vreau să avem în vedere că aceste sume pe care o echipă nu le acoperă va trebui să le plătim din buzunarul fiecăruia. Noi practic întreţinem această arenă peste 85% din spaţiu numai pentru universitatea cluj pentru că cei de la universitatea în principal nu-şi doresc să mai joace alte echipe.

Stadionul este 98% finalizat. În prezent se fac ultimele finisaje, se mai lucrează la pista de atletism şi mai trebuie montate circa 600 de scaune. Inaugurarea va avea loc în 1 octombrie.


Pistă unică

Cluj Arena are şi o pistă interioară de atletism. Lucrările au fost aproape finalizate, iar pista va putea fi folosită atât pentru competiţii cât şi pentru antrenamente pe perioada de iarnă. În acelaşi timp şi lucrările la pista din jurul terenului se apropie de final.

Pista interioară de atletism este dotată cu un sistem modern de lumini.

ambianţă IOAN FILIP, reprezentant constructor: şi aici sub acesta se află un strat negru de 10 mm de fulgi de cauciuc de pdm peste care vine culoarea asta roşie de 3 mm, cărămizie.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au precizat că pe această pistă vor fi organizate atât competiții interne şi internaţionale, dar și competiţii școlare, prin intermediul unui parteneriat cu inspectoratul școlar.

sincron ALIN TIŞE, preşedinte Consiliul Judeţean Cluj: este singura arenă din românia care are o pistă interioară, va fi omologată de Federaţia interbnaţională de atletism şi va fi folosită în competiţii interne şi internaţionale, evident având în vedere şi dimensiunile respectiv 80 de m şi 4 culoare de alergat.

Pe de altă parte lucrările la pista exterioară din jurul terenului de fotbal se apropie de final, fiind turnat deja primul strat.


Business Inspire

Clujul are o clădire de birouri clasa A cu personalitate... După o investiţie de 5 milioane de euro în salvarea proiectului imobiliar şi finalizarea clădirii de peste 4200 de metri pătraţi, Silver Business Center se prezintă ca un spaţiu perfect pentru afaceri. Mai mult, lansarea clădirii de birouri coincide cu lansarea unui concept nou pe piaţa clujeană de business, denumit "Inspire". Ce schimbări poate aduce acest concept în viaţa oamenilor de afaceri clujeni aflaţi din materialul următor.

Dincolo de clădirea modernă de birouri care este ocupată deja în proporţie de 80 la sută, Silver Business Center aduce la Cluj un concept nou adresat antreprenorilor clujeni.

SINCRON: ANDREI CIONCA, manager Casa de Insolvenţă Transilvania: În vreme de criză diferenţa...de colegii mei: E un concept absolut nou..dinspre capitală înspre Cluj

Mai exact, acest concept presupune organizarea periodică de evenimente prin care oamenii de afaceri clujeni pot să se dezvolte atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal. Ei vor avea ocazia să întâlnească, în cadrul unor conferinţe organizate lunar, specialişti în diferite domenii, care le vor împărtăşii din experienţa lor şi care se vor transforma în traineri pentru anteprenorii clujeni.
Anul acesta sunt programate patru astfel de evenimente. Primul va avea loc în 23 septembrie. Cosmin Alexandru va prezenta "Soluţii constructive la o criză distructivă". Invitaţii speciali ai următoarelor trei evenimente vor fi Aurora Liiceanu, Adrian Stanciu şi Oana Pellea. Activitatea nu se va opri însă aici.

SINCRON: OANA LUCA, managing partner Silver Business Center: În paralel vor fi evenimente pe o anumită tematică..de calitate.

SINCRON: DIANA CALFA, om de afaceri: De exemplu, mie îmi place să desenez..nu am mai făcut asta de mult timp..cel de la birou

Întregul concept este generat, dezvoltat şi supravegheat de un consiliu de consultanţă alcătuit din Oana Luca, rmanaging partner Silver Business Center, Rareş Bogdan - jurnalist şi antreprenor în domeniul media, Diana Calfa - asociat al unui atelier de interioare şi Mirela Pătrăuceanu, specialist în publicitate.


Afişe electorale

S-a furat startul campaniei electorale din 2012! Liberalii acuză faptul că lipirea unor afişe în cartierul Grigorescu pentru o competiţie de şah organizată de PDL este "campanie electorală". Mai mult, PNL susţine că nu a fost respectată nici legislaţia în domeniul afişajului.

Vicepreşedintele PNL Steluţa Cătăniciu susţine că a primit sesizări, în care era atenţionată că au fost lipite mai multe afişe cu sigla PDL atât pe stâlpi cât şi pe piaţa agroalimentară din cartierul Grigorescu.

Sincron: Steluţa Cătăniciu, vicepreşedinte PNL Cluj: "Oamenii erau nemulţumiţi că ....... nu au avizul de amplasament"

Reprezentanţii primăriei spun că vor lua măsurile necesare dacă s-a încălcat legea.

Sincron: Oana Buzatu, purtător de cuvânt - "Am trimis o echipă de la poliţia locală să verifice în teren......cei care le-au lipit vor plăti amenda"

De cealaltă parte, oficialii PDL Cluj nu au putut fi contactaţi pentru a comenta subiectul.


Oaşului reparată

Locuitorii de pe Oaşului şi-ar putea vedea în sfârşit strada reparată. Asta după ce au cerut primăriei luni de zile ajutor. Strada Oaşului, alături de alte trei artere principale ale Clujului, vor fi reparare din fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Şase oferte au fost depuse la licitaţie, iar câştigătorul va fi anunţat peste 20 de zile.

Locuitorii de pe strada Oaşului sunt disperaţi de starea în care se află drumul pe care circulă în fiecare zi. Ei au solicitat în repetate rânduri intervenţia primăriei pentru reparaţii pe această arteră.

vox: dezastru, nu pot să spun altceva, numai dezastru
vox: plătim impozite, rovignetă la zi, de toate, dacă nu , ne amendează dar ei nu îşi fac datoria.
io am copilărit pe strada asta, am 52 de ani, da cum e acuma de jegoasă strada asta n-o fost niciodată şi a fost cu piatră cubică pusă

Strada este cuprinsă alături de alte trei drumuri, Borhanci, Făget şi Sfântul Ion în programul ministerului dezvoltării. Astfel, în cadrul ultimei licitaţii pentru reabilitarea drumurilor de interes local din judeţele Alba şi Cluj au fost depuse 6 oferte, de către mai multe asocieri.

LICITAŢII PENTRU STRĂZI
- Tehnilogica Radion - Proms Concept Group - Pro Cons XXI
- Selina - Sodi Constructii - DP Consulta
- Concefa Sibiu
- Arcadom Epitoipari ZRT - Arcadom - Lavina Mix Epito KFT - SGI Studio Galli Ingegneria Spa
- Astor Com - Gebruder Haider Bauunternehmung GmbH - Alexender Hidro Projects - Total Road
- Argecom - Simarc - Carena Spa Impresa di Construzioni - Panpetrol Com - Prima Cons Group - Transferoviar Grup - Coratim Construct - Specialist Consulting - Trustul de Autostrăzi Drumuri şi Poduri AG
sursa: Biroul de presă al MDRT

Potrivit biroului de presă al ministerului rezultatul licitaţiei va fi comunicat în circa 20 de zile.


Noi străzi în lucru

Primăria vrea să reabiliteze mai multe străzi din centru pe bani europeni în cadrul proiectului "la pas prin oraşul comoară". Valoarea investiţiilor în infrastructură se ridică la 9 milioane de euro.

Străzile luate în calcul sunt Avram Iancu, Memorandumului, Kogălniceanu, I.C. Brătianu şi Moţilor. Aici vor fi refăcute atât partea carosabilă cât şi trotuarele. De asemenea, întreaga zonă va fi dotată cu mobilier urban. În apropierea UBB întreaga zonă va fi reorganizată.

sincron SORIN APOSTU, primar Cluj-Napoca: va fi un proiect în două etape o primă etapă o pietonalizare şi punere în valoare a bisericii şi statutii Sfântul Gheorghe şi pietonalizarea zonei respective şi cea de adoua pietonalizarea zonei din faţa universităţii cu un parking subteran cu 144 de locuri şi cu readucerea pe zona iniţială a statuii Fecioarei Maria.

Cluj-Napoca a încheiat până în prezent contracte în valoare de 38 de milioane de euro din totalul fondurilor europene alocate Polului de creştere Cluj şi a depus proiecte care reprezintă 80% din suma totală care poate fi accesată.


Top 3 ziuadecj.ro

Realitatea TV Cluj vă prezintă acum cele mai interesante ştiri de pe website-ul ziuadecj.ro.

Peste 1.500 de persoane au aflat de pe ziuadecj.ro că U Cluj şi Consiliul Judeţean au semnat contractul pentru Cluj Arena, iar clubul de fotbal va plăti o chirie de 7.500 de euro pentru fiecare meci. În topul accesărilor se află şi analiza contractului negociat între părţi, făcută în emisiunea Ediţie Specială, de aseară, de la Realitatea TV Cluj. Circa 1.000 de citiri a strâns o investigaţie ZIUA de CLUJ - Familia directorului de liceu Nistor: tatăl cu şpaga, fiul cu ţeapa imobiliară. ziuadecj.ro este principalul site de ştiri quality din Cluj şi vă prezintă cele mai interesante ştiri în timp real.


Sport
Jaf cu "folcloriste"

"Chef cu fete contra penalty-uri neacordate", titrează CanCan. Fostul internaţional Gabi Balint şi patru arbitri s-ar fi distrat cu trei tinere într-o pensiune din Sângeorgiu. Aceştia ar fi petrecut noaptea cu femeile venite să le ţină companie, scriu jurnaliştii. A doua zi, aceiaşi arbitri au făcut praf partida de Liga I dintre FCM Târgu Mureş si Universitatea Cluj şi i-au dezavantajat pe clujeni.

Înaintea meciului care s-a încheiat cu scorul de 1-1, brigada de arbitri formată din Alexandru Deaconu, Ovidiu Artene, Iulius Timar şi Paul Unimatan a ajuns la o pensiune din Sângeorgiu unde îi aştepta selecţionerul Moldovei, Gabi Balint. Înaintea lui Balint au ajuns la recepţie o blondă şi o roşcată. După ce s-au acomodat cu locul, antrenorul şi arbitrii au coborat într-un separeu ca să urmărească partida dintre Dinamo si Rapid. La pensiune a ajuns şi o a treia domnisoară cu taxiul. Ea a vrut iniţial să plece, dar gazda pensiunii a insistat să rămână, relatează CanCan. După comportament, aceasta părea că s-a mai întâlnit cu Balint. Meciul pare că i-a cam plictisit rapid pe bărbaţi, iar la pauza au mers în cameră. Două dintre fete le-au ţinut companie, iar cea de-a treia a plecat suparată. Ce a urmat după acea seară, se întreabă CanCan. Un măcel al clujenilor şi întărirea zvonurilor, care se răspandiseră în lumea fotbalului românesc înaintea partidei, conform cărora mureşenii organizaseră un "protocol" de zile mari pentru un arbitraj favorabil. Iniţiativa, odată dovedită poate atrage sancţiuni drastice.
Reamintim că Anton Heleşteanu, deşi a fost exclus cu scandal din arbitraj, în anul 2007, dupa mai multe greşeli flagrante, este acum supervizor de meciuri în Liga I. El a venit la pensiunea cu pricina chiar în ziua meciului dintre Târgu Mureş şi "U" Cluj, chiar dacă nu avea nicio legatură cu partida.

 

 

Comenteaza