U-BT Cluj a debutat cu dreptul la turneul Cupei României

U-BT Cluj a debutat cu dreptul la turneul Cupei României
| Foto: U-BT

Trupa condusă de Mihai Silvășan a reușit să se impună în fața lui CSM Galați, 81-58, într-o partidă mai complicată decât o arată scorul.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Formația clujeană a început din postura de favorită meciul din capitală, însă lipsa partidelor oficiale s-a văzut în jocul ambelor formații. Totuși, “studenții” au început cu un parțial de 11-4. Clujenii au controlat primele 10 minute, pe care le-au adjudecat cu 21-9.

În startul sfertului secund, gălățenii au reușit un parțial de 9-0 și s-au apropiat la o singură posesie de trupa condusă de Mihai Silvășan. Elevii lui Florin Nini le-au pus în cotinuare probleme clujenilor, însă U-BT a intrat în avantaj la cabine, 39-33.

“Studenții” au început bine sfertul al treilea și deși gălățenii au încercat să recupereze diferența, formația lui Mihai Silvășan a reușit chiar să mărească avantajul de pe tabelă. Înaintea ultimelor 10 minute, scorul era 58-44.

Ultimul sfert a fost o formalitate pentru echipa clujeană, care a înscris din tote pozițiile, în timp ce gălățenii nu și-au mai găsit ritmul. “Studenții” au controlat partida și au reușit prima victorie la turneul Cupei României, scor 81-58. 

Cei mai buni marcatori ai clujenilor au fost Vargas (21 de puncte, 9 recuperări), Richard (16 puncte, 4 recuperări) și Tarolis (13 puncte, 5 recuperări). 

U-BT va evolua din nou mâine împotriva formației BCMU FC Argeș Pitești.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza