Video Foto Ultimul an de "familion" în centrul Clujului! De ce a atât de scump Târgul de Crăciun din Piața Unirii

Viralizarea postării antreprenorului din București despre langoșul de 20 de lei de la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, cât și continuarea subiectului, în care acesta susține că „Primăria a ratat însăși esența târgului” (articolul AICI), ne-a determinat să facem o vizită, pe îndelete, pe la căsuțele din Piața Unirii, să stăm de vorbă cu comercianții și să trecem în revistă prețurile produselor vândute în cadrul evenimentului. 

Prima concluzie: comercianții de mâncare și băutură nu duc lipsă de clienți 

Prima vizită în Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca am făcut-o sâmbătă seara, una oarecare, în cadrul unei ieșiri cu prietenii. În jurul orei 20.30, Piața Unirii era plină ochi, iar la căsuțele cu vin fiert, plăcinte și turtă dulce cozi considerabile. 

A doua vizită a avut loc luni după masă, în jurul orei 16.30. Nici acum târgul nu ducea lipsă de clienți, evident mult mai puțini.

"Merge, merge. Am fost și anul trecut. Facem și delivery pentru masa de Crăciun. Poftiți o carte de vizită, ne sunați", au spus cei de la căsuța cu sarmanle, pe care i-am întâlnit și la Târgul de la Negreni din toamnă, cu aceleași prețuri. 

"Suntem de la 10 la 22 deschiși, zilnic. Avem produse proaspete de porc, doriți să gustați? Am fost și în anii trecuți, aveam căsuța pe cealaltă parte", a declarat doamna de la căsuța cu slănini și cârnați, unde stăteau la coadă circa 6 persoane, într-o după masă de luni. 

Nu la fel de mulțumiți sunt cei care vând cadouri de Crăciun, lucrușoare artizanale: "Cei de la mâncare și băutură o duc bine. Cu plăcinta 20 de lei, când faci un lighean dintr-un kg de făină. Mulți au ales să meargă anul acesta la București, e mai bine acolo. La fel la Sibiu și Brașov, la Timișoara nu prea merge. Am fost și în anii trecuți aici, la Cluj, și avem produse de calitate, ne-am format o clientelă și știu oamenii să vină la noi. Am avut și anul trecut vânzări, chiar dacă a fost mai restrâns cu pandemia. Anul acesta vedem cu cât profit ne alegem: au dublat chiria la căsuțe - e 5.000 lei pe perioada de anul ăsta, plus curent, gunoi, etc. Plus drumul de acasă. Vedem", a povestit un cuplu din Sic, care vinde papuci de casă, cojoace, ii și alte obiecte tradiționale. 

Iată și prețurile produselor comercializate:

MÂNCARE

  • Langoș - 20 de lei
  • Kurtoș - 25-30 lei
  • Brânză maturată cu trufe - 11 lei/100 g
  • Slănină sărată - 40 lei/kg
  • Cartaboș - 40 lei/kg
  • Cârnați picanți - 60 lei/kg
  • Baclava - 10 lei 
  • Turtă dulce - 10 lei 
  • Clătită - 19-25 lei
  • Migdale - 15 lei/100 g
  • Meniu ciolan la grătar - 38 lei 
  • Cartofi prăjiți - 15 lei 
  • Mușchi țigănesc - 58 lei/kg
  • Tobă - 35 lei/kg
  • Telemea de oaie - 50 lei/kg
  • Hot dog simplu - 18 lei 
  • Burger - 30 lei 
  • Meniu Crispy Chicken - 35 lei 
  • Gulaș de vită - 20 lei 
  • Ciorbă de burtă - 20 lei 
  • Sarmale - 25 lei 

CADOURI

  • Cojocel copii - 130 lei
  • Papuci de casă - 60 de lei 
  • Papuci casă copii - 25 lei 
  • Săculețe cu lavandă - 10 lei 
  • Globuri - 15 lei 

BĂUTURĂ

  • Ciocolată de casă - 8 lei/100g
  • Bere - 15 lei
  • Vin fiert - 13 lei
  • Ciocolată caldă - 12 lei
  • Suc - 8 lei 

O tură pe carusel - 15 lei 

O tură cu roata panoramică  (3 rotiri) - 30 lei (gratis până la 2 ani)

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca și-a deschis porțile în 18 noiembrie, care se vor închide în 31 decembrie 2022. Până atunci, zeci de concerte au loc pe scena amplasată în Piața Unirii: Voltaj, Direcția 5, Iuliana Beregoi, Alexandra Ușurelu, Semnal M, Blue Ink Jazz Quartet, Vibes Live Band, Școala de muzică Rock Academy, Școala de Muzică Voltaj Academy, Școala de muzică Music Hub, Kids Sing Academy, Școala de Muzică The Beat, Timothy Kross, Incubatorul de Muzică și Incubatorul de Folclor, Zestrea Ardealului, Clubul Vedetelor (Muguri de Folclor), Florian Roșan, Gadjo Dilo, Ministar, Maria Golban Șomlea și Paula Rad. Lor li se vor alătura zeci de coruri și grupuri de colindători de la grădinițele, școlile și liceele din oraș.

De asemenea, 86 de căsuțe cu bunătăți și cadouri de la producători locali, caruselul, bradul împodobit, roata panoramică și poveștile la gura sobei completează decorul de poveste. Radioul Răcnetul lui Rudolf difuzează cele mai frumoase piese de Crăciun și poate fi ascultat zilnic în Piața Unirii și online pe www.familiondecraciun

Nu în ultimul rând, Tramvaiul lui Moș Crăciun circulă pe toată durata târgului, între orele 16:00-18:00, pe traseul Gară-Bucium, iar în unele zile, chiar și Moșul îi va întâmpina pe cei mici. Căsuța lui Moș Crăciun vă așteaptă în vizită, tot la târg, unde puteți lăsa și scrisoarea pentru moș.

Anul acesta lipsește pantinoarul din centrul Clujului, din cauza costurilor mari: "Ne-ar fi făcut să creștem foarte mult biletul de intrare și să punem un preț mare pentru închirierea patinelor", a declarat Mihai Oprean, coordonatorul târgului. 

Energie verde: panouri fotovoltaice pentru un eveniment sustenabil 

Târgul de Crăciun și Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu dezvoltatorii de proiecte fotovoltaice mari Parapet.ro, au făcut primii pași pentru reducerea consumului de energie, prin montarea de panouri fotovoltaice pe căsuțele existente în târg. Energia regenerabilă produsă va acoperi integral costurile pentru circa 6 căsuțe din târg. 

Expiră contractul de concesiune pentru Târgul de Crăciun 

Primăria Cluj-Napoca a concesionat serviciile de organizare a evenimentului ”Târgul de Crăciun”, în urma unei licitații, asocierii compusă din firmele S.C. Respect BigTime Group S.R.L., S.C. Paledris S.R.L. și S.C. Club Arena S.R.L., pentru o perioadă de 5 ani. Contractul expiră anul acesta. 

Pe lângă chiria pe căsuțe, participanții trebuie să achite electricitatea, salubrizarea, eliminare a apei reziduale și a uleiurilor alimentare, după caz, curățare și pază. 

Targ

RESPECT BIGTIME GROUP SRL - 219.093 lei cifră de afaceri, -26.040 RON pierde, 1 angajat (8230 - Activitati de organizare a expozitiilor, targurilor si congreselor), 8 ani de activitate. Asociați: OPREAN DIANA TEODORA LAURA, BUTNARIU DOINA. Cluj.

PALEDRIS S.R.L (7021 - Activitati de consultanta in domeniul relatiilor publice si al comunicarii), 796.099 lei cifră de afaceri, 3 angajați, 17 ani activitate, Brașov. Acționar- CHICIUDEAN TEODOR

CLUB ARENA S.R.L - (9329 - Alte activitati recreative si distractive n.c.a.), 181.467 lei cifră de afaceri 2020, 1 angajat, 14 ani. Acționar - LITI SERGIU DAN. Cluj. 

sursa: termene.ro.

"Familionul" de la Cluj-Napoca

În 2018, noul organizator al Târgului de Crăciun de la Cluj-Napoca a venit cu un concept nou al evenimentului, acela de ”familion”, pe care l-a dezvoltat în următorii 5 ani, prin termeni mai specifici.

"Dintre toate sărbătorile, aceasta a fost cea la care toată lumea a spus că se întâlnește cu familia. Fără excepție, în România, ca și cultură, Crăciunul reunește familionul. Și atunci ne-am gândit să învelim totul sub umbrela aceasta a familiei și să-i oferim tot felul de valențe, pe care le vom exploata în următorii 5 ani. Anul acesta e ideea de portret, concretizată și din punct de vedere vizual, anul viitor o să-i punem să se joace, vom avea tot felul de jocuri supradimensionate și alte lucruri pe temă de joacă, și mai departe încă 3 tematici pe care le vom dezvolta: meșteșuguri, poante și originile familie", declarau organizatorii, în 2018, pentru clujlife.ro. 

În ceea ce privește conceptul vizual, au pornit de la logo-ul folosit în 2016, pentru că era reușit și au avut de la ce porni.

Pandemia de COVID 

Amintim că, în anul 2020, Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca nu a avut loc din pricina pandemiei COVID, iar în 2021 s-a desfășurat într-o formulă restrânsă, intrându-se pe baza certificatului verde, în limita a 2.000 de participanți. 

Comenteaza