Un nou pod peste Someșul Mic prinde contur la Cluj-Napoca. Investiția depășește 10 milioane de euro
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:33
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primăria Cluj-Napoca continuă lucrările la viitorul pod peste râul Someșul Mic, pe strada Fabricii de Zahăr.
În prezent, se efectuează probe de încărcare la piloții forați ai uneia dintre culeele podului, pentru verificarea rezistenței și stabilității fundației.
Proiectul „Construire pod peste râul Someșul Mic pe strada Fabricii de Zahăr” este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul unei investiții menite să îmbunătățească legăturile rutiere dintre cartierele Iris și Bulgaria.
Potrivit informațiilor transmise de Primăria Cluj-Napoca, noul pod va avea o lungime de 78 de metri și va fi prevăzut cu două benzi de circulație, trotuare și piste pentru biciclete.
În etapa actuală a lucrărilor, constructorii efectuează probe de încărcare la piloții forați aferenți culeei C1. Testele urmăresc verificarea capacității portante și a comportării elementelor de fundație în condiții de solicitare.
Procedura este necesară pentru evaluarea rezistenței și stabilității fundației și pentru verificarea condițiilor tehnice de siguranță ale viitoarei structuri.
Investiția include și modernizarea străzii Fabricii de Zahăr, pe tronsonul cuprins între strada Câmpina și Bulevardul Muncii.
Proiectul prevede amenajarea de piste pentru biciclete pe ambele sensuri de circulație, trotuare și un aliniament verde. În plus, vor fi realizate 15 locuri de parcare și vor fi instalate stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Prin construirea podului și modernizarea infrastructurii rutiere din zonă, administrația locală urmărește îmbunătățirea conectivității dintre cartiere, reducerea timpilor de deplasare și facilitarea circulației pentru șoferi, pietoni și bicicliști.
Valoarea totală a proiectului este de 56.390.549,71 lei (peste 10 milioane de euro), cu TVA, din care 47.354.776,30 lei, tot cu TVA, reprezintă suma cofinanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.











