CENTENAR. Cum au decurs negocierile pentru frontiera de vest a României

Tratatul de pace de la Trianon (4 iunie 1920) a stabilit granița dintre România și Ungaria.

Atunci când au tăcut tunurile, politicienii au început să negocieze rezultatul primului război mondial. Toți reprezentanții elitei românești au pus umărul la validarea sacrificiilor făcute de țara noastră pentru recuperarea Ardealului. Negocierile de pace sunt o etapă la fel de importantă a războiului ca bătăliile în sine, deoarece abia după ce se semnează tratatele de pace se poate considera parafată soarta unui conflict.

Armata guvernului Bela Kun a refuzat să plece din Ardeal

Primul război mondial s-a încheiat prin semnarea Tratatului de Pace de la Paris dintre alianța învingătoare (Antanta) și tabăra învinsă (Puterile Centrale). Din punctul de vedere al României, conturile nu erau încheiate deoarece trebuiau agreate de comun acord granițele care urmau să delimiteze statele nou formate ca urmare a destrămării Imperiului Austro-Ungar. Acest lucru s-a realizat prin semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920).

În acest răstimp, de la Declarația de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și până în 1920, armatele române au respins armatele maghiare care refuzau să părăsească Transilvania. În Ungaria se instaurase un regim de factură bolșevică condus de Bela Kun, iar acesta refuza renunțarea la Ardeal și purta lupte cu armata română. Având în vedere rezistența pe care o opunea armata maghiară și atacurile pe care le lansa asupra trupelor române, armata română a replicat în forță, înaintând până dincolo de granițele agreate în Convenția cu Antanta din anul 1916. Armata română a ocupat Budapesta (4 august 1919) și a înlăturat regimul bolșevic, întârziind instalarea comunismului în Ungaria cu un sfert de secol. În perioada în care armata română a staționat în Ungaria, românii s-au implicat în redresarea politică a țării vecine, prin sprijinirea formării unui guvern democratic.

La masa tratativelor, unde toate statele au încercat să își protejeze zonele de interes, România a trebuit să alinieze prima linie a profesioniștilor în diferite domenii. S-au purtat negocieri formale și informale de către toate părțile interesate în încercarea de a influența opinia publică europeană și a marilor decidenți politici statali (Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii). Primul-ministru al României I. I. C. Brătianu a avut în echipa sa de experți personalități precum Mircea Djuvara, Eugen Neculce, Ludovic Mrazec, Caius Brediceanu, Alexandru Lapedatu, Toma Dumitrescu. La rândul lor, maghiarii, care revendicau Transilvania în contradicție cu România, au avut o delegație puternică de susținere a propriilor interese, condusă de contele Albert Apponyi. Experții și diplomații francezi, britanici și americani au arbitrat și cântărit argumentele celor două state (istorice, lingvistice, etnice, geografice, culturale, de voință populară etc) și au decis în favoarea recunoașterii apartenenței Transilvaniei la România. S-a convenit la trasarea unor granițe apropiate de cele stabilite prin Convenția cu Antanta din anul 1916 (chiar dacă acestea au fost trasate mai la est, deci într-o ușoară pierdere teritorială pentru România). Expertul care a oferit ceea ce astăzi s-ar chema ”consultanță” pentru stabilirea frontierei dintre România și Ungaria a fost geograful francez Emmanuel de Martonne. Primul-ministru Brătianu, ulterior prim-ministrul Alexandru Vaida-Voevod au avut de convins marile puteri învingătoare de legitimitatea revendicărilor teritoriale pe care le făcea România.

Granițele din 1920, valabile și astăzi

Tratativele s-au purtat atât în spatele ușilor închise, cât și la vedere, în cadrul conferințelor de presă. Cauza românilor din Transilvania a fost una tratată recurent în mass-media occidentală. Aici au apărut, pe rând, informații despre Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, Revoluția de la 1848, procesul memorandiștilor și Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, care a proclamat, prin cei peste 100.000 de reprezentanți, Unirea cu România. Opinia publică europeană era informată, așadar, despre proiectul național de Unire, despre resorturile acestuia și despre faptul că era un eveniment iminent, acesta putând fi, în cel mai rău caz, doar amânat, nicidecum anulat. La susținerea informală a cauzei României a participat și regina Maria a României, prin organizarea de evenimente publice cu reprezentanți ai presei și prin întâlniri la cel mai înalt nivel cu cei mai importanți oameni ai momentului de pe mapamond: Georges Clemenceau (prim-ministru al Franței și președintele Conferinței de Pace de la Paris), regele George al Marii Britanii și Woodrow Wilson (președintele Statelor Unite ale Americii).

Tratatul de pace de la Trianon, încheiat în data de 4 iunie 1920, a fost semnat din partea României de către Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu. De mare importanță pentru România este articolul 27, care stabilește granița acceptată și de România, și de Ungaria, care este în vigoare și astăzi. Având în vedere faptul că la acest tratat au fost parte și celelalte națiuni care au format Imperiul Austro-Ungar (sârbi, croați, sloveni, slovaci, cehi), s-au stabilit granițele noilor state independente formate și pentru acestea. Deși pentru Ungaria nu este un motiv de sărbătoare Tratatul de pace de la Trianon, acesta marchează și apariția statului ungar, independent de Austria.

În privința revendicărilor teritoriale româno-maghiare, acestea au fost reglementate prin tratat astfel: ”Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27 partea II (Fruntariile Ungariei) și recunoscute prin prezentul Tractat sau prin orice alte Tractate încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România”. În același mod, Ungaria recunoaște teritoriile suverane ale Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-Croato-Sloven și ale Statului Ceho-Slovac.

În plan intern, Tratatul de pace de la Trianon a fost ratificat de Adunarea Deputaților și de Senat, la 17 august 1920 și, respectiv, la 26 august 1920. În plan extern, Marea Britanie și Franța au ratificat tratatul în anul 1921.

Tratativele de pace dintre Ungaria, ca succesor al perdantului Imperiu Austro-Ungar și statele învecinate, au reprezentat un episod de război al diplomației, care a consfințit victoria statelor naționale, constituite după principiile președintelui american Woodrow Wilson. Cu siguranță, acest tratat nu a inclus în interiorul granițelor României toate regiunile locuite de români, așa precum nici în interiorul granițelor Ungariei nu au fost încadrați doar unguri. Nici nu ar fi fost posibilă o delimitare strictă după criteriul etnic, existând comunități mixte de ambele părți ale granițelor. Acest lucru nu a fost un impediment pentru a căuta conviețuirea și acceptarea reciprocă a diferențelor care ne caracterizează și care, de multe ori ne completează prin diversitate. Maratonul Unirii teritoriilor locuite de români, început de la scânteia aprinsă de Mihai Viteazul, continuat cu Unirea Principatelor, câștigarea independenței, unirile succesive ale Dobrogei, Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, se încheie cu recunoașterea granițelor României Mari prin tratatele diplomatice ulterioare primului război mondial.