Ceremonie militară și religioasă, de ziua Unirii, la Cluj

Ceremonie militară și religioasă, de ziua Unirii, la Cluj
Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, în colaborare cu Divizia 4 Infanterie „Gemina”, organizează o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Cluj.

Marți, 24 ianuarie, începând cu ora 10.00, în cadrul manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române, reprezentanţii autorităţilor publice locale, în colaborare cu Divizia 4 Infanterie „Gemina", organizează o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Cluj-Napoca.

Detașamentul de Onoare va fi constituit din militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu", Batalionului 55 Comunicaţii și Informatică „Napoca", Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu".

Două sute de elevi din 15 localităţi clujene vor participa la "Lecţia de istorie", un proiect lansat de Prefectura județului Cluj, pentru dezvoltarea spiritului naţional şi care prevede cel puţin cinci astfel de lecţii pe parcursul anului cu ocazia celebrării unor zile importante pentru România.

În celelalte garnizoane din zona de responsabilitate a Diviziei 4 Infanterie „GEMINA", în cooperare cu autorităţile publice locale, unităţile subordonate diviziei vor participa la ceremoniile publice dedicate acestei sărbători naţionale.

 

Comenteaza