Clujul e primul din România la calitatea vieţii. Ce metropole a depăşit

Clujul e primul din România la calitatea vieţii. Ce metropole a depăşit
Un website din străinătate indică municipiul Cluj-Napoca drept locul în care există calitatea cea mai ridicată a vieţii din România.

Conform site-ului numbeo.com, care măsoară în toată lumea indicatori precum rata infracţionalităţii, poluare, calitatea serviciilor sanitare, preţuri imobiliare sau puterea de cumpărare, Cluj-Napoca pare a fi oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din România.

Este situat pe locul 54 în lume, înaintea unor metropole precum Tokyo (locul 56), Barcelona (67), Dubai (82), Milano (91) sau Budapesta (96). Foarte aproape în urma Clujului este Timişoara.

Website-ul numbeo.com permite şi comparaţii între oraşe. Aşa am aflat că oraşul Cluj excelează în ceea ce priveşte siguranţa cetăţeanului, sănătatea şi climatul, dar stă prost la preţul de cumpărare a proprietăţilor şi la timpul petrecut în trafic.

Pe primul loc al topului este oraşul Canberra, urmat de Adelaide, ambele din Australia. Cel dintâi oraş din Europa este Zurich, locul al treilea la general, cu 70,78 puncte. Clasamentul este într-o permanentă schimbare, în funcţie de evaluările trimise de contributori.

 

 

Comenteaza