News alert Cod galben de vijelii, ploi torenţiale și grindină la Cluj! Și în alte 31 de județe

Cod galben de vijelii, ploi torenţiale și grindină la Cluj! Și în alte 31 de județe

Un număr de 32 de judeţe, printre care și Cluj, intră miercuri la ora 12:00 sub Cod galben de averse torenţiale şi vijelii, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Astfel, potrivit meteorologilor, în prima parte a intervalului (miercuri ora 12.00 - 22.00), zonele afectate de instabilitate atmosferică sunt Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj urmând ca, începând cu ora 15.00 și până până joi la ora 10.00, vremea rea să se extindă în majoritatea regiunilor (Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, sudul Banatului, vestul şi sudul Olteniei, zona de munte).

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în vestul şi nord-vestul ţării, apoi şi în centrul, nordul şi sud-vestul teritoriului. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 - 70 km/h, iar temporar peste 80 - 90 km/h, mai ales în sudul şi vestul Olteniei, Transilvania şi, posibil, în nordul Moldovei. Se vor semnala vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 50...60 l/mp.

Pe parcursul după-amiezii de miercuri, disconfortul termic va persista în sudul, estul şi centrul teritoriului.

Totodată, conform unei alte atenționări ANM, emisă pentru intervalul 15 august, ora 10.00 - 16 august, ora 9.00, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică, îndeosebi în centrul şi sudul ţării, precum şi la munte, unde vor fi intensificări ale vântului, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp.

 

 

Poza noua 14.08.2019

Comenteaza