COD PORTOCALIU de vreme severă la Cluj. Au fost emise mesaje RO-ALERT
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Aug 2022, 12:03
- Utile
- Ascultă știrea
Meteorologii au emis o avertizare COD PORTOCALIU de vreme instabilă pentru județul Cluj. Au fost trimise mesaje RO-Alert locuitorilor din mai multe localităţi clujene.
A fost emis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT pentru zonele peste 1.800 m privind fenomene meteo preconizate COD PORTOCALIU, în intervalul 8 august, ora 16:00 până în 10 august, ora 10.00.
Astfel, a fost transmisă avertizarea către terminalele mobile de pe raza comunelor Poieni, Călățele, Măguri-Răcătău, Mănăstireni, Mărgău, Sâncraiu, Săcuieu, Mărișel, Riscă și Beliș.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în zonele montane și submontane vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70...80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Totodată, ANM a emis și un COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru mai multe regiuni ale țării, valabil în intervalul 8 august, ora 12:00 - 10 august, ora 10.00, perioadă în care la munte, în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei, mai ales după-amiaza și seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și izolat 40...60 l/mp.
De asemenea, potrivit meteorologilor, în majoritatea regiunilor, până la sfârșitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitatea atmosferică accentuată.