News alert COD ROȘU de CANICULĂ în Cluj! Temperaturi și de 42 de grade la umbră
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2024, 10:08
- Utile
- Ascultă știrea
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o avertizare Cod Roșu de caniculă, valabilă, timp de două zile, în aproape toată țara.
Astfel, în perioada 15 - 16 iulie, este în vigoare o atenționare Cod Roșu de val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat
Potrivit meteorologilor, în cea mai mare parte a țării, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33...36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Totodată, în același interval, în județele Maramureș, Bistrița Năsăud, Harghita și parțial în Mureș este în vigoare o atenționare Cod Portocaliu: va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.