CTP Cluj, anunț pentru vârstnici: cum și unde se prelungesc abonamentele de transport pentru 2026
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:23
- Utile
- Ascultă știrea
Compania de Transport Public Cluj-Napoca încurajează persoanele vârstnice să îți reînnoiască din timp abonamentele gratuite de transport în comun, deoarece acestea expiră la finalul lunii decembrie.
"Stimaţi seniori, nu uitaţi că ȋn luna decembrie expiră abonamentele de transport gratuite. Vă rugăm să solicitaţi din timp ȋncărcarea cardurilor pe anul 2026.
Vă reamintim că pentru a evita cozile de la Centrele de vanzare, doar ȋn luna decembrie pensionarii peste 70 de ani pot prelungi abonamentele pentru anul următor direct de la Automatele din staţii. Instructiunile pentru prelungirea abonamentului sunt afișate ȋn fiecare staţie și pe site-ul nostru www.ctpcj.ro, unde se gasește si un tutorial cu toţi pașii de efectuat.
Instructiunile pentru prelungirea abonamentului sunt afișate ȋn fiecare staţie și pe site-ul nostru www.ctpcj.ro, unde se gasește si un tutorial cu toţi pașii de efectuat" - transmite CTP Cluj-Napoca.
Beneficiază de abonamente gratuite următoarele categorii:
- Abonamente gratuite pe toate liniile pentru:
a) pensionarii ale căror venituri pe cuponul de pensie la rubrica „Total drepturi” sunt de până la 3.600 lei;
b) persoanele vârstnice definite conform art. 1 alin (4) din Legea nr. 17/2000 care au împlinit vârsta de 70 ani, indiferent de cuantumul pensiei;
c) cetățenii de onoare ai municipiului Cluj-Napoca, veteranii și văduvele de război, revoluţionarii și urmașii eroilor martiri cu domiciliul ȋn Cluj-Napoca.
- Abonamente gratuite pe 1 linie, se acordă pentru: pensionarii ale căror venituri pe cuponul de pensie la rubrica „Total drepturi” sunt cuprinse ȋntre 3601 si 4500 de lei.
* Pentru pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate, care au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor, în cuantum fix (care se regăsește pe cuponul de pensie în expresia ”S.fixă” = Sumă fixă), se vor lua în considerare doar veniturile înregistrate pe cuponul de pensie la rubrica ”pensie” (conform prevederilor art. 77, alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare) și nu veniturile înregistrate la rubrica ”Total drepturi”.
Documentele necesare la Centrele de vânzare carduri sunt următoarele, (fără copii):
- Cardul de transport emis ȋn anii anteriori;
- Carte de identitate ȋn original;
- Pentru pensionarii cu vârsta sub 70 de ani: Cupon de pensie sau Decizia de pensionare din luna curentă sau anterioară; Decizia medicală pentru pensionarii de boală; Decizia de pensie de urmaș;
- Dovada privind calitatea de cetăţeni de onoare, veterani și văduve de război, revoluţionari și urmași ai eroilor martiri;
Primul card (pentru cei care nu au avut nici un card de transport) se va emite pe loc, gratuit.











