Început de primăvară rece. Ploi, vânt şi frig, în majoritatea regiunilor

Început de primăvară rece. Ploi, vânt şi frig, în majoritatea regiunilor
Potrivit unei informări a Administrației Naționale de Meteorologie, în următoarele zile, în majoritatea regiunilor, se vor înregistra precipitații, la munte chiar ninsori, și intensificări ale vântului.

Potrivit meteorologilor, de joi după-amiază şi până în prima parte a zilei de sâmbătă, se vor înregistra precipitații mai ales în regiunile nordice, estice și centrale, dar și la munte, unde cantitățile de precipitaţii pot ajunge până la 15-20 litri/metrul pătrat și, izolat, 25 litri/metrul pătrat.

În zona montană va ninge şi se va depune un strat proaspăt de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70-80 kilometri/oră, viscolind și spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură.

Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu rafale de până la 50-60 km/h.

Vor fi ploi, mai ales averse și se vor semnala descărcări electrice, iar în Maramureș și Transilvania, începând cu dimineața zilei de vineri (7 aprilie) temporar precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.

În nopțile de vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică se va produce brumă local în Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și pe arii restrânse în rest, precizează reprezentanții ANM.

La Cluj, în următoarele zile, vremea se va menţine rece, în special vineri, cu temperaturi maxime care nu vor trece de 11°C, iar minimele nopţii coboară până la 2°C.

Cerul va fi, în general acoperit, va ploua sub formă de averse, iar în zonele mai înalte se poate semnala lapoviţă.

 

 

Comenteaza