Premii în bani pentru şomerii care îşi găsesc de lucru

Premii în bani pentru şomerii care îşi găsesc de lucru
Anul acesta se vor implementa două proiecte de integrare a şomerilor din regiunea nord-vest pe piaţa muncii. Pentru a-i motiva, şomerii vor primi o subvenţie de participare, spun organizatorii.

Proiectele vizează două arii de dezvoltare: primul, numit "Performant pe piaţa muncii în regiunea nord-vest" se adresează şomerilor din mediul urban, iar cel de-al doilea, "Dezvoltare integrată în mediul rural în regiunea nord-vest", este destinat celor din mediul rural.

Scopul proiectelor este de a ajuta la "dezvoltarea competenţelor profesionale şi a capacităţii de ocupare prin implementarea măsurilor integrate (consiliere, formare, mediere) în vederea creşterii participării pe piaţa muncii a şomerilor şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă", după cum a afirmat Georgiana Iacobuţă, managerul proiectelor.

În cadrul acestor iniţiative, participanţii vor avea parte de două cursuri de formare profesională, după care consilierii proiectului îi vor încuraja să-şi găsească un loc de muncă prin oferirea de servicii de mediere. "Noi mergem cu dânşii şi îi ajutăm. După ce parcurg toate etapele, mergem inclusiv cu ei la interviuri şi vom crea diverse parteneriate pentru a-i prezenta şi a-i promova", a mai menţionat Iacobuţă.

Cursurile la care se pot înscrie tinerii şomeri sunt de operator introducere, validare şi prelucrare date şi de asistent relaţii publice şi comunicare. Acestea vor avea loc în iunie-iulie, iar durata lor este de 10 zile.

Pentru a încuraja şomerii să participe la proiecte, participanţii la cursuri vor primi o subvenţie de 500 de lei, iar pentru primele persoane care îşi vor găşi un loc de muncă în urma acestui proiect, se va acorda şi un premiu al cărui valoare este cifrată în jurul sumei de 2.500 lei.

Organizatorii propun cele două cursuri datorită necesităţii pe care competenţele informatice şi cele de comunicare o au pe piaţa muncii: "Am ales aceste cursuri deoarece proiectele se adresează unor categorii care au un nivel de studii de opt clase sau medii, iar în ziua de astăzi este absolut necesar să ai cunoştinţe în domeniul acesta, al IT-ului, să ştii lucra pe calculator. În cazul celuilalt curs, de comunicare, eu consider că este important să ştii să comunici eficient. Este un element care, ca prim pas, te ajută, este ca şi o primă calificare, de la care să te poţi dezvolta în continuare".

În cadrul proiectelor vor fi ajutate 312 persoane din mediul urban (112 persoane în căutarea unui loc de muncă, 60 şomeri, 84 şomeri de lungă durată, 20 şomeri tineri şi 36 şomeri tineri de lungă durată), respectiv 324 din cel rural (124 persoane în căutarea unui loc de muncă, 100 şomeri, 50 şomeri de lungă durată şi 50 şomeri tineri). Pentru a participa, doritorii trebuie să fi terminat cel puţin ciclul gimnazial de învăţământ.

"Noi ne adresăm şi celor care acuma termină liceul, venim să-i sprijinim pe cei care nu-şi iau examenul de bacalaureat din prima, îi sprijinim să-şi găsească un loc de muncă până dau din nou examenul sau până reuşesc să-şi dezvolte alte competenţe", spune managerul de proiect.

Cele două iniţiative sunt dezvoltate de către Asociaţia Europa Socială, în parteneriat cu Asociaţia Europe Generation 2000, iar judeţele de implementare sunt Bihor, Cluj, Bistriţa, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

Teodora DEMIAN

 

 

Comenteaza